Ceapa, mai scumpă decât carnea, în Filipine

Sursă foto: © Dgmate | Dreamstime.com

Autoritățile din Filipine vor importa peste 20.000 de tone de ceapă. Astfel, autoritățile speră că măsura aplicată va asigura cantitatea necesară care să asigure cererea din perioada următoare

Filipine a ajuns în situația de a crește importurile de ceapă pentru a evita creșterea accelerată a prețurilor. Situație întâlnită la începutul acestui an când un kilogram de ceapă a fost mai scump decât carnea de pui sau de vită.

Filipine, în criză de ceapă

Autoritățile din Filipine au precizat că Ministerul Agriculturii de la Manilla va emite autorizații de import pentru ca entitățile private să poată importa până la 21.000 de tone până la finalul acestui an. Astfel, autoritățile speră că măsura aplicată va asigura cantitatea necesară care să asigure cererea din perioada următoare.

Autoritățile vor importa peste 20.000 de tone de ceapă

La începutul acestui an Filipine s-a aflat în situația de a crește în mod forțat importurile de ceapă după ce prețurile pe piața internă au explodat din cauza unui deficit de aprovizionare pe piața locală.

La vremea respectivă demnitarii au dat vina pe traderii care și-au umplut hambarele pentru ca mai apoi să manipuleze prețurile. Filipinezii consumă aproximativ 17.000 de tone de ceapă lunar.

Sursă foto: Razvan Valcaneantu EEC

Filipine evită creșterea prețurilor

Prin urmare, pentru a evita o posibilă criză de ceapă în pragul sărbătorilor, ministerul Agriculturii din Manilla a precizat că autorizațiile de import vor permite aducerea a 17.000 de tone de ceapă roșie, la care se vor adăugat alte 4.000 de tone de ceapă albă cu proveniență China, India și Țările de Jos.

Cantitățile importate ar urma să stabilizeze prețurile pe piața internă înaintea sezonului de recoltare din primăvară. Pentru bucătăria filipineză ceapa și usturoiul sunt ingrediente de bază. Explozia prețurilor a fost resimțită din plin de filipinezi.

Mai ales în perioada cheie a sărbătorilor de sfârșit de an, când au loc reuniunile în familie. Rețelele de socializare au fost inundate de mesajele persoanelor care s-au plâns de prețul mult prea mare, informează agenția de știri Agerpres.