Fiica liderului radical islamist care ameninţă România, dansatoare la bară
- Ana-Maria Adamoae
- 4 octombrie 2012, 20:23
Numele şeicului Omar Bakri a ajuns în atenţia presei internaţionale nu doar datorită legăturilor sale cu Al Qaida şi terorismul islamic. În septembrie 2008, tabloidele britanice titrau că fiica fanaticului islamist este nimic altceva decât dansatoare la bară în cluburile din Londra.
Yasmin Fostok, în vârstă de 26 de ani la momentul respectiv, locuia împreună cu fiul ei de trei ani într-un apartament la parterul unui bloc din Catford, din Londra. Chiria şi taxele îi erau suportate de către statul britanic şi beneficia de asemenea de alocaţie pentru copil şi ajutor social. "Am dansat şi în poala clienţilor, dar nu vreau să fac mare caz despre asta. În mod normal nu mă dezbrac, dar dacă tariful ar fi pe măsură aş dansa şi topless", le-a povestit ea jurnaliştilor britanici. Yasmin a fost crescută în spiritul islamului conservator, în adolescenţă fiind nevoită să poarte văl. La vârsta de 16 ani a renunţat la şcoală, după ce familia îi aranjase să se mărite cu un turc. Un apropiat al tinerei a povestit presei că Omar Bakri ar fi făcut infarct dacă ar şi-ar fi văzut fiica dansând pe scenă: "Deşi a fost crescută extrem de strict, a dus o viaţă dublă nebună, în care a dansat şi băut prin cluburi ca şi când ziua de mâine nu ar fi existat". Yasmin a recunoscut că nu s-a înţeles cu tatăl ei şi nu-i împărtăşeşte părerile sau principiile. "Sunt o persoană adultă, stăpână pe ea. Eu îmi văd de viaţa mea şi el de a lui", le explica ea jurnaliştilor britanici. Abordaţi de jurnaliştii britanici, vecini de atunci ai tinerei s-au arătat surprinşi de faptul că Yasmin ar fi fost dansatoare la bară. "E o fată liniştită. O văd aproape zilnic cu băieţelul ei şi pare o mamă bună. Nu fumează şi nici nu bea, aşa că sunt surprins să aflu că e dansatoare în cluburi", afirma un vecin. Bakri: "Toţi copii mei sunt musulmani practicanţi" Confruntat cu stilul de viaţă fără inhibiţii al fiicei sale, şeicul, cunoscut sub porecla de "Ayatollahul din Tottenham" a reacţionat violent. El a acuzat că totul este de fapt doar o minciună pusă la cale de poliţia britanică, dornică să se răzbune după ce a fost obligată să-i returneze o parte din banii confiscaţi de la fiul său, Abdul. "Dacă e adevărat, sunt de-a dreptul şocat. A fost crescută în spiritul adevăratelor valori musulmane, dar e liberă să facă propriile alegeri în viaţă. Nu am niciun control asupra ei deoarece, din câte ştiu eu, e încă măritată. Iar comportamentul ei e responsabilitatea soţului său. Toţi copii mei sunt musulmani practicanţi", afirma Bakri. Ulterior, el a declarat presei că a vorbit cu fiica sa şi că totul este doar o minciună, asta fiind o maşinaţiune a poliţiei britanice care vrea să se răzbune pe el. CITIŢI ŞI:
- Un şeic ameninţă România şi Bulgaria cu atacuri teroriste