În rarele ocazii în care nu erau preocupaţi să-şi mărească averile, potentaţii Bucureştiului de altădată aveau câteva distracţii favorite care explică poate mai bine decât orice altceva ce însemna viaţa de boier în Bucureştiul de la începutul secolului al XIX-lea.
Jocurile de noroc au existat din cele mai vechi timpuri în Bucureşti, dar epicentrul distracţiei în perioada amintită era la Palatul Şuţu. Aici erau organizate cele mai fastuoase baluri şi îşi dădeau întâlnire bogaţii vremii. La un moment dat, damele se retrăgeau în saloanele special pregătite pentru ele, în timp ce domnii aveau pregătite spaţiile lor de distracţie.
Ce-i drept, saloanele boierilor erau mai dotate cu cele trebuincioase. După nevoie şi măsură, cum s-ar spune… Astfel, în afara băuturilor fine, în camerele boierilor erau pregătite mese de biliard şi pachetele care conţineau cărţi de joc. Odată ce începea jocul, nu trecea mult şi printre aburii alcoolului şi ai orgoliilor nemăsurabile, începeau să curgă mizele.
S-a pariat pe averi imense
Atmosfera devenea de-a dreptul sufocantă când un boier îşi paria toată averea şi toţi cei din încăpere aşteptau să vadă ce i-a adus norocul. O lovitură precisă pe masa de biliard, care să închidă jocul? Sau poate câţiva aşi sau popi, în funcţie de necesitate? Când doamnele se răsfăţau cu şerbet şi dulceaţă la câteva uşi distanţă, soţii lor făceau paşi mari spre ruinare.
Unii… Unii îşi dublau sau triplau averea din necazul pierzătorului, care nu de puţine ori era atins de nebunia acelor clipe şi ajungea să-şi ia viaţa spânzurându-se, împuşcându-se sau otrăvindu-se.
Nu departe, în mahala, pălmaşii, brâncaşii şi nopsamoşii aveau şi ei socotelile lor cu balanţa destinului. Dar ei mizau mult pe zaruri şi pe cifrele care odată întoarse spre vedere, fie le îndulceau viaţa, fie le-o făceau atât de amară încât simţeau nevoia să-i schimbe gustul cu mătrăgună.
În Capitala secolului al XIX-lea, la tot pasul se găseau prin Bucureşti bodegi în care oamenii fără posibilităţi materiale îşi petreceau timpul. La o bere, printre mâncăruri şi distracţie, zarurile erau o distracţie nelipsită pentru bărbaţii dornici să-şi testeze norocul.
Săracii aveau zarurile
Habar n-aveau muşterii acelor bodegi şi spelunci că şi strămoşii lor, romanii, aveau patima zarului. Şi cu mult timp înaintea lor au avut-o şi elenii din Grecia Antică. Şi chinezii şi cine ştie câte alte seminţii. „Era un fel de Barbut şi se juca pe bani, pe o moneda din acea vreme, sesterţ”, a spus povesteşte istoricul Dan Falcan la un moment dat despre ce făceau romanii cu zarurile.
La fel ca boierii, şi prăpădiţii jucau pe bani şi nu se opreau la prima mâna pierdută, ci sperau, la fel ca orice ghinionist implicat în jocurile de noroc, că odată şi odată se va ivi şi norocol în calea lui. „Desigur, jucau şi cărţi, dar cele mai populare jocuri de prin bodegi erau zarurile”, a mai precizat Dan Falcan.
„Se juca whist atunci, dar şi biliard. Normal, trebuia să fii înstărit ca să-ţi poţi permite o masă de biliard, tacuri şi aşa mai departe. Biliardul nu era un joc pentru săraci”, a mai spus istoricul despre obiceiurile pe care le aveau boierii pe la 1880.
Mai târziu, după ce s-au plictisit de Whist şi biliard, „domnii oraşului” şi-au disputat supremaţia norocului cu alt joc. „Apoi apare şi Bridge. Asta se întâmpla undeva în jurului anului 1920, oricum după ce s-a încheiat Primul Război Mondial. Clasa sus-pusă juca şi Tabinet, ăsta era un joc pe care nu-l întâlneai la oamenii de prin bodegi”, precizează Falcan.
Cursele de cai şi moşiile pierdute
Nu întâlneai oamenii din bodegi nici în apropiere de Casa Presei, zonă în care pe vremuri exista un hipodrom celebru, care-i atrăgea ca un magnet pe cei mai înstăriţi. Erau atât de bogaţi încât veneau cu propriii cai pe care pariau sume uriaşe. Dacă se întâmpla ca armăsarul unui boier sau mare industriaş să fie întrecut, pariorul putea să plece acasă ruinat.
Hipismul le întuneca minţile unor în aşa hal încât mizau moşii întregi. „Marii boieri îşi arendau moşiile, iar arendaşii le dădeau pe un an, atât cât dura contractul, o sumă fixă. Boierii plecau pe la Paris şi acolo îşi spărgeau toţi banii pe jocurile de noroc”, mai spus istoricul pentru adevarul.ro. Au fost şi cazuri în care, la fel ca Pasărea Phoenix, unii au renăscut din propria cenuşă şi au luat-o de la capăt, dar până la urmă s-au pierdut în lume la fel de faliţi cum au mai fost.
sursa foto: muzeulbucurestiului.ro