Fetiţă sfâşiată de o haită de câini

Fetiţă sfâşiată de o haită de câini

O fetiţă în vârstă de 8 ani a fost sfâşiată, la sfârşitul săptămânii trecute, de o haită de câini lăsaţi nesupravegheaţi de stăpânul lor, pe o stradă din localitatea Vingard, judeţul Alba. Copila a fost operată, însă medicii susţin că nu e încă în afara pericolului.

Potrivit câtorva martori - care au scos-o cu greu pe copilă din colţii animalelor dezlănţuite -, micuţa se juca pe stradă când a fost atacată de cinci dulăi. „Am dus-o la spital cu mai multe răni pe piciorul drept şi pe coapse. Noroc că nu au ucis-o!“, a precizat unul dintre aceştia.

Fata a fost supusă unor intervenţii chirurgicale la Spitalul Municipal Sebeş, medicii precizând, ieri, că starea copilei este bună, însă nu se poate spune că se află în afara oricărui pericol. „Vom şti cu exactitate acest lucru abia peste câteva zile. Pot apărea complicaţii. Cea mai mare ameninţare este, de fapt, posibilitatea apariţiei unor infecţii. Pe de altă parte, copilul trebuie vaccinat antirabic“, a declarat unul dintre medicii de gardă.

Identificat de poliţişti la scurt timp după incident, proprietarul câinilor, un localnic care îşi lasă de regulă animalele să circule pe stradă nesupravegheate, s-a ales cu dosar penal pentru că nu a luat măsuri să prevină incidentul. De la începutul anului, peste 150 de persoane au fost vaccinate antirabic în judeţul Alba, după ce au fost muşcate de câini. Majoritatea acestor incidente au avut loc în mediul rural.

Ne puteți urmări și pe Google News