Fetiţă de 5 ani a fost pipăită de un necunoscut, de faţă cu mama sa, într-un parc din orașul Tecuci. Femeia a sesizat poliția la numărul de urgență 112, iar individul a fost identificat.
O fetiţă în vârstă de cinci ani a fost pipăită de un bărbat necunoscut, chiar de față cu mama acesteia. Incidentul s-a petrecut într-un parc din orașul Tecuci, iar femeia a anunțat imediat poliția, îngrozită de scenele la care asistase. Din primele cercetări, după cum relatează presa locală, se pare că ar fi vorba despre un pedofil cu antecedente penale. El este urmărit acum de poliție care urmează să-l aducă în fața legii.
Incidentul s-a produs în parcul Alexandru Ioan Cuza din Tecuci. Copilul se afla la un loc de joacă și se pare că individul a urmărit-o. El a profitat de neatenția mamei și, conform sursei citate, a atins-o fetiță în zonele intime, în timp ce aceasta se juca într-un loc de joacă special amenajat în parc.
Ulterior, văzând-o pe mama alarmată care se îndrepta spre el, individul a luat-o la fugă și a dispărut. Femeia, mama victimei, a sunat la numărul de urgență 112 și a alertat poliția din localitate care a intervenit pentru a-l depista pe agresorul sexual.
Polițiștii au deschis dosar pentru agresiune sexuală
Polițiștii din orașul Tecuci au reușit să-l identifice pe agresor, un individ în vârstă de 35 de ani, iar acum acesta este căutat pentru a fi reținut. Pe numele său urmează să fie începută urmărirea penală pentru ceea ce a făcut în parc. De altfel, el are antecedente penale și acum este căutat pentru a fi anchetat în acest nou dosar. Polițiștii din Tecuci au deschis un dosar penal, pe numele individului, pentru infracțiunea de agresiune sexuală.
„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală. Prezumtivul agresorul a fost identificat, la scurt timp, în persoana unui bărbat, de 35 de ani, din municipiul Tecuci, în prezent fiind căutat de poliţişti”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean din Galaţi, într-un comunicat de presă.