FETIŢA-MAMĂ va fi operată gratuit în Marea Britanie

FETIŢA-MAMĂ va fi operată gratuit în Marea Britanie

Florina a avut, ieri, la una dintre clinicile din Londra, primele întâlniri cu medicii care o vor opera. Ea a făcut dimineaţă o serie de analize de sânge şi o ecografie, iar după-amiază a fost examinată de chirurgul care va efectua intervenţia, unul dintre cei mai buni specialişti britanici în domeniu.

După ce trei comisii medicale din România au ezitat să o ajute pe fetiţa de 11 ani din judeţul Neamţ violată de unchiul ei, doctorii din Marea Britanie i-au oferit sprijin necondiţionat. Intervenţia de care are nevoie micuţa va fi efectuată gratuit.

Totodată, guvernul britanic a oferit o dispensă specială medicilor pentru a face întreruperea de sarcină. Florina a ajuns duminică la Londra, iar ieri a avut primele întâlniri cu specialiştii. Dimineaţa a făcut primele analize, iar seara a fost examinată de medicul care va face intervenţia, unul dintre cei mai buni specialişti britanici în domeniu.

Procedura va dura câteva ore şi se va desfăşura sub anestezie totală. Medicii urmează să preleveze inclusiv probe pentru testele ADN, care vor fi înmânate poliţiei din România. Dacă totul merge bine, micuţa va ajunge acasă până la sfârşitul acestei săptămâni.

„Au fost foarte drăguţi cu noi şi ne-au spus că totul este în regulă“, povesteşte Lăcrămioara, mama fetei. Spre deosebire de România, în Anglia toată lumea i-a sărit în ajutor fetiţei de 11 ani, care trece prin momente cumplite.

Intervenţia chirugicală va dura câteva ore, va fi făcută sub anestezie totală şi se va desfăşura în două etape. În prima fază, medicii îi vor administra o pastilă şi îi vor dilata colul, cu ajutorul unor cilindri. Riscurile pe care le presupune această intervenţie sunt hemoragia şi infecţiile. „Nicidecum nu se pune problema ca fata să rămână infertilă, aşa cum s-a pus problema în România. Va fi o intervenţie fără nicio tăietură“, ne-a asigurat Roxana, cea care a făcut toate programările la clinică.

Florina vrea să înveţe limba engleză

Florina va fi operată de unul dintre cei mai buni medici obstetricieni din Marea Britanie, iar intervenţia va fi gratuită. Specialiştii de la clinica londoneză au obţinut o dispensă de la guvern pentru Florina. „Fiind un caz special, au dorit să se asigure că totul va fi în regulă“, ne-a explicat Roxana, românca stabilită în Anglia, care a însoţit familia la toate întâlnirile cu specialiştii.

Dacă medicii nu ar fi acceptat să-i facă această intervenţie Florinei, copila ar mai fi putut merge la alte trei clinici din Londra. „M-am interesat inclusiv la clinica unde a născut Victoria Beckham şi chiar şi acolo ar fi avut posibilitatea să facă întreruperea de sacină“, spune ea.

După efectuarea operaţiei, Florina va mai sta câteva zile la Londra, unde a ajuns în cursul zilei de duminică. Dacă totul va decurge normal, fetiţa va ajunge acasă, în România, până la sfârşitul acestei săptămâni. Din toamnă, va merge din nou la şcoală, aşa cum îşi doreşte. Trece în clasa a cincea şi abia aşteaptă să înveţe engleza.

Corespondenţă din Londra

PIATRA-NEAMŢ

Unchiul acuzat de viol, arestat în lipsă

Adrian Fasolă, în vârstă de 19 ani, din comuna Piatra Şoimului, acuzat că şi-ar fi violat nepoata de 11 ani, Florina V., infracţiune în urma căreia fetiţa a rămas însărcinată, a fost arestat ieri, preventiv (dar în lipsă) la Curtea de Apel Bacău. Sentinţa este definitivă. Odată eliberat mandatul, poliţiştii au temeiul legal pentru a-l căuta pe Adrian Fasolă, lucru care nu a fost posibil până ieri, deoarece tânărul era considerat un om liber, împotriva căruia începuse doar urmărirea penală. Între timp, Adrian Fasolă a dispărut de la domiciliu. (Dan Sofronia)

PAS CU PAS

Drama româncei în presa internaţională

Povestea tragică a Florinei, plimbată de autorităţile române timp de aproape o lună, s-a regăsit zilele acestea în presa internaţională, ajungând să fie cea mai citită ştire pe site-ul BBC în America de Nord. Agenţia franceză AFP şi ziarul american „Las Vegas Sun“ informează că fetiţa va face întreruperea de sarcină în Marea Britanie. Subiectul a fost urmărit şi de publicaţia britanică „The Independent“, care scria zilele trecute despre decizia ultimei comisii întrunite, care a permis întreruperea de sarcină în România. Informaţia a fost transmisă şi de postul de televiziune american CBS News care, citând ziarul „Evenimentul zilei“, a oferit date despre starea psihică a micuţei, care a ajuns să fie evitată de prietenii cu care se juca până de curând. Site-ul britanic BBC News a amintit şi poziţia Bisericii Ortodoxe Române, care i-a sfătuit pe părinţii Florinei să păstreze sarcina. (Ramona Samoilă)

CITIŢI ŞI:

Cazul fetiţei-mamă schimbă legile în România

EDITORIALUL EVZ: Lecţia de pe uliţele statului

Fetiţa-mamă va avorta în Anglia

"Intervenţia Bisericii în cazul fetiţei-mamă"!

HERA: România ipocrită

Ne puteți urmări și pe Google News