Peste 500 de artişti, trubaduri, menestrei, cavaleri şi domniţe vor participa, în perioada 27 - 31 august, la Festivalul Medieval din Sibiu, "Cetăţi Transilvane".
Manifestarea medievală va fi deschisă de formaţiile In Extremo şi Borrachoz din Germania, care vor concerta pe scena amenajată în Piaţa Mare din Sibiu, pe 27 august, începând cu ora 20:00, anunţă Realitatea TV.
Programul festivalului cuprinde spectacole de teatru şi dans medieval, concerte de muzică medievală, turniruri cavalereşti, spectacole de circ şi animaţie stradală. Pe lângă trupele care au participat anii anteriori la acest eveniment, ediţia 2008 a festivalului cuprinde reprezentaţii în premieră ale unor trupe precum : Armonia 21 (Italia), Flame Out (Oradea), Lanceta (Oradea), Huniadi Cantores (Hunedoara), Truverii (Bucureşti), Valiza cu Teatru (Arad), Zgubilici (Timişoara), Anonimi (Braşov), Ateliere F. Piţigoi (Bucureşti), Nosa (Iaşi), Păpuşi Uriaşe (Iaşi), Lupii din Pustă (Oradea). Nu vor lipsi parada participanţilor şi punerea în scenă a "Asediului cetăţii", unde zeci de cavaleri vor lupta pentru a apăra oraşul şi onoarea frumoaselor domniţe. Sâmbătă, 30 august, în Piaţa Mare, Ovidiu Lipan Ţăndărică va susţine un concert.