Festivalul Intercultural de Tradiţie Maramureşeană „Drumul lung spre Cimitirul Vesel” revine în perioada 12 – 16 august la Săpânţa. Întregul festival este conceput astfel încât să pună Maramureşul pe harta turistică şi culturală a Europei. Ediţia de anul acesta include concerte de muzică tradiţională şi simfonică, ateliere de meşteşugărit, degustări de produse locale şi vizite în casele meşterilor din Ţara Maramureşului.
Meşteri vestiţi din Ţara Maramureşului îşi vor deschide casele pentru a arăta turiştilor atelierele în care creează obiecte rare, lucrate cu migală şi suflet. Muzicienii tradiţionali se vor întâlni pe pajiştea festivalului. Suita „Vocile din Cimitirul Vesel” va răsuna din nou în locul care a inspirat-o, Cimitirul Vesel din Săpânţa, în interpretarea a 120 de muzicieni din România, Irlanda, Scoţia şi Spania. Celebrul compozitor irlandez Shaun Davey va oferi publicului, pe pajiştea festivalului o colecţie de compoziţii clasice în primă audiţie, în interpretarea unui grup orchestral şi coral coordonat de David Brophy, dirijorul principal al Orchestrei Simfonice Naţionale a Irlandei, Filarmonica din Dublin.
„Vin dintr-o ţară care preţuiește tradiţiile pierdute. Aici am găsit tradiţie vie, oameni adevăraţi care trăiesc după un ritm străvechi, adevărate comori ce merită cunoscute şi preţuite de întreaga lume, oameni care te încarcă pozitiv când îi cunoşti şi te forţează să îţi rearanjezi scara de valori. Prin acest festival încercăm să promovăm aceste valori autentice, să atragem atenţia asupra lor.” – declară Peter Hurley, directorul şi iniţiatorul festivalului, devenit între timp cetăţean de onoare al Săpânţei, călător prin România şi autor al cărţii „Drumul crucilor”.
Festivalul Intercultural de Tradiţie Maramureşeană „Drumul lung spre Cimitirul Vesel” are ca scop creşterea turismului staţionar în zonă, conservarea tradiţiilor şi a meşteşugurilor tradiţionale şi expunerea culturii tradiţionale în context european. După debutul din 2010, finanţat exclusiv cu fondurile proprii ale lui Peter Hurley, în 2014, festivalul se bucură de finanţare europeană, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. În plus, anul acesta, se adaugă şi sprijinul Cris-Tim, companie care la rândul său susţine şi promovează valorile tradiţionale româneşti, dând dovadă şi în acest context de responsabilitate socială.