Festivalul jazzului și a muzicii clasice. Începe ICon Arts Transilvania

Festivalul jazzului și a muzicii clasice. Începe ICon Arts Transilvania Începe ICon Arts Transilvania - Festivalul de jazz și de muzică clasică. Sursa: UCIMR

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) anunță deschiderea celei de-a XXI-a ediții a Festivalului ICon Arts Transilvania, unul dintre cele mai longevive festivaluri dedicate muzicii clasice, jazz și celor mai efervescente creații din domeniul artelor contemporane.

În perioada 24 iulie - 6 august, 9 localități din Sudul Transilvaniei vor fi gazdele unor evenimente muzicale de excepție, precum concerte de muzică clasică, contemporană și jazz, rezidențe artistice interdisciplinare și masterclass-uri pentru instrumentiști.

Timp de 14 zile, localități din județele Sibiu, Cluj și Mureș, precum satele Biertan, Richiș, Copșa Mare, Moșna, Rusești, dar și Sibiu, vor deveni puncte de întâlnire pentru peste 150 de artiști de pe 3 continente, care vor susține 20 concerte și recitaluri în locații diverse, de la edificii de cult, acoperișuri, pensiuni, Filarmonică sau chiar în aer liber.

Ediția din acest an a Festivalului ICon Arts propune un program eclectic, multidisciplar și multicultural, în care virtuozitatea muzicii se împletește cu atmosfera pitorească a satelor transilvănene și cu degustarea de preparate tradiționale spre deliciul publicului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, Biserica Evanghelică Sfânta Margareta din Mediaș va găzdui luni, 24 iulie, de la orele 19:00, primul recital care va deschide oficial Festivalul ICon Arts Transilvania, ediția XXI: recitalul de violoncel susținut de Andrei Ioniță, alături de mezzosoprana Cristina Damian și pianista Edit Arva.

Violoncelistul Andrei Ioniță

Descris de publicația The Times drept „unul dintre cei mai captivanți violonceliști care s-au afirmat în ultimul deceniu”, Andrei Ioniță a fost desemnat „BBC New Generation Artist” pentru perioada 2016-2018. Deși a început să cânte la pian la vârsta de 5 ani, la 8 ani a ales violoncelul, instrument care i-a și adus numeroase burse de studiu, dar și premii și distincții internaționale în palmares, precum: Premiul I la Concursul Internațional de violoncel David Popper (2009), Premiul I la Concursul Internațional Aram Haciaturian (2013), Premiul II la Concursul Internațional ARD München, ediția 63 (2014), Premiul II la Grand Prix Emanuel Feuermann (2014) sau Medalia de Aur la Concursul Internațional Ceaikovski (2015). De-a lungul carierei, a interpretat recitaluri, concerte și a participat la turnee internaționale în Europa, America și Asia, alături de Filarmonica din München, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă, Orchestra Simfonică Radio din Viena, Orchestra Filarmonicii din Tokyo și multe altele. Andrei Ioniță are un portofoliu impresionant, colaborând cu interpreți și dirijori de talie mondială. Acesta este de asemenea mentor, susținând masterclass-ul de violoncel din cadrul Academiei ICon Arts, fiind cel mai tânăr dintre mentori.

Mezzosoprana Cristina Damian

Născută la Alba-Iulia, mezzosoprana Cristina Damian și-a început studiile muzicale la Liceul de Muzică și Arte din orașul natal, continuându-le apoi la Academia de Muzica Gheorghe Dima din Cluj-Napoca la clasa Prof. Univ. Dr. Gheorghe Roșu. A debutat în anul 2001 la Opera Națională Română din Cluj, interpretând rolul Dorabella din opera Cosi fan tutte de Wolfgang Amadeus Mozart. Începând cu același an, a fost angajată a operei, cântând roluri precum Carmen din opera Carmen de Georges Bizet, Maddalena în Rigoletto, sau Fenena în Nabucco de Giuseppe Verdi, Suzuki în Madama Butterfly de Giacomo Puccini, Hanna Glavary in Die Lustige Witwe de Franz Lehar etc. Începând cu anul 2008, până în 2015, a fost solistă a Operei de Stat Hamburg (Staatsoper Hamburg) unde a avut ocazia să își diversifice repertoriul abordând atât roluri în opere germane. În anul 2010 a fost distinsă cu Premiul Operei de Stat din Hamburg Dr. Wilhelm Oberdörffer-Preis, Stiftung zur Förderung der Hamburgischen Staatsoper, pentru merite deosebite. Începând cu anul 2015 și-a continuat activitatea de solist invitat, colaborând cu teatre de operă precum Staatsoper unter den Linden-Berlin, Staatsoper Hamburg, Opera de Monte Carlo-Monaco, Teatro Comunale di Trieste, Bayerische Staatsoper-München, Orchestra Radio-București, Opera Națională Română-Cluj-Napoca sau Filarmonica de Stat Transilvania Cluj-Napoca. Pe parcursul carierei, mezzosoprana a colaborat cu dirijori precum Zubin Mehta, Daniel Barenboim, Kirill Petrenko, Alfred Eschwe, Daniele Callegari, Sir Lawrence Foster, Cristian Mandeal sau Donato Renzetti. De asemenea, în anul 2019 a debutat pe scena Teatro alla Scala în premiera operei Die tote Stadt de Erich Wolfgang Korngold, în rolul Brigitta, sub bagheta lui Alan Gilbert. Începând cu toamna anului 2019 este doctorand în cadrul Academiei de Muzică Gheorghe Dima, ocupând de asemenea funcția de Asistent Universitar la catedra Facultății de Interpretare muzicală a aceleiași instituții.

Edit Arva

Edit Arva este o pianistă talentată cu o carieră muzicală amplă și un parcurs educațional și profesional impresionant. Spiritul creativ și dorința de a participa la concursuri și a cânta în public au apărut încă de la vârsta de 7 ani. Pasiunea ei pentru muzică s-a amplificat pe măsură ce a crescut, iar în anul 2003 a absolvit Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași, secția de Pian, și a continuat studiile la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, unde a obținut diploma de licență și masterat în Interpretare Muzicală - Pian. În noiembrie 2016, Edit Arva a obținut titlul de Doctor „Summa Cum Laude” la Universitatea Națională de Arte „George Enescu" Iași, cu o teză despre Sonata pentru violoncel și pian în muzica rusă a secolului XX. Pianista a susținut numeroase recitaluri în diverse orașe din România, precum Bacău, Bârlad, Cluj, Galați, Gura-Humorului, Iași, Piatra Neamț, Suceava, Tecuci, Vaslui și Vatra Dornei. A fost solistă la concerte de pian alături de Orchestra Universității de Arte „George Enescu” Iași și de Orchestra Filarmonicii „Moldova” din Iași. În prezent, activează ca Lector Universitar la aceeași universitate, unde este și pianist acompaniator la clasele de violoncel și chitară. Edit Arva este pasionată de muzica de cameră și a colaborat cu diverse ansambluri instrumentale. Colaborează ca pianist cu Corul și Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Moldova” Iași, alături de care a susținut concerte în țară și în străinătate, inclusiv la Festivalul Internațional „George Enescu” din București. Pe lângă activitatea sa de interpretare, Edit Arva se implică și în educația muzicală, obținând numeroase premii cu studenții săi la concursuri naționale și internaționale. De asemenea, își îmbogățește experiența în muzica de cameră lucrând cu instrumentiști talentați și susținând recitaluri în diverse orașe. Repertoriul său cuprinde lucrări diverse, de la Johann Sebastian Bach până la compozitorii contemporani, cu o înclinație către muzica romantică și modernă.

Biserica Evanghelică Sfânta Margareta

Biserica Evanghelică Sfânta Margareta de Antiohia din Mediaș este una dintre cele mai importante și frumoase biserici fortificate din Transilvania. Este considerată unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din această regiune. Aceasta a fost construită în anul 1488 și se remarcă prin dimensiunile sale impresionante, având o lungime de aproximativ 78 de metri și o lățime de aproximativ 46 de metri. Turnul principal, care măsoară aproximativ 68 de metri înălțime, este unul dintre cele mai înalte turnuri de biserică din România.

Pentru detalii suplimentare și programul ediției XXI a Festivalului ICon Arts, accesați www.ucimr.ro și www.iconartsfestival.com. ICon Arts este cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu.

Pe lângă Festivalul ICon Arts, UCIMR organizează evenimentele emblematice cu tradiție precum CellEast, The Jazz Cave, concertele de Ziua Națională a României și Anul Nou de la Sibiu, sau noul proiect MuziColine.

Despre UCIMR

Fondată în anul 1995, la inițiativa prim-violistului Filarmonicii bucureștene, Ștefan Gheorghiu, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România este o organizație nonprofit de utilitate publică, care de aproape 3 decenii contribuie la dezvoltarea și răspândirea muzicii clasice, atât pe plan național, cât și internațional. UCIMR susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse. Misiunea UCIMR este dezvoltarea peisajului cultural românesc prin promovarea valorilor artistice autentice. Asociația creează oportunități de afirmare dedicate tinerilor artiști, dar susține și activitatea artiștilor pensionari.