TIMIȘOARA. Între 8 și 17 noiembrie va avea loc a patra ediție a Festivalului european de teatru „Eurothalia”, organizat de Teatrul German de Stat Timișoara. Agenda ediției 2014 conține spectacole europene de calitate, semnate de cunoscuți creatori de teatru precum Sanja Mitrovic, Ivan Vyrypaev sau Volker Schmidt. În program se regăsesc unele dintre cele mai apreciate creații teatrale din România, realizate de artiști consacrați precum Alexandru Dabija, Silviu Purcărete, Alexander Hausvater, Radu Afrim sau Vava Ștefănescu.
CLUJ. A 18-a ediție a Festivalul filmului francez își propune să readucă în atenția cinefililor un gen „uitat”, cel al filmului burlesc, prin operele unor autori sau actori emblematici precum Jacques Tati, Louis de Funès și Pierre Étaix. Fidel vocației sale de a promova talentul și creativitatea tinerilor regizori francezi, festivalul prezintă opt filme de debut în Secțiunea competiție. Spectatorii vor decide câștigătorul.
SIBIU. Târgul național de carte și revistă religioasă se desfășoară până mâine, în corpul B al Bibliotecii județene ASTRA. Program: zilnic, de la orele 10.00 la 20.00. Intrarea este liberă.
CONSTANȚA. Conferința „Spiritul Dobrogei”, desfășurată la Muzeul de Istorie națională și arheologie, vorbește despre lumea dobrogeană ce stă sub semnul unei continue mișcări, capabilă să atragă și să transforme oameni și culturi.
ORADEA. Expoziția foto - Nostalgia, inițiată de Societatea Culturală Zenit-Nadir, vă invită să priviți instantanee de călătorie din Tunisia, un teritoriu exotic, bogat spiritual și deosebit de interesant pentru cei care au vocația de călători.