Festivalul Exit, escapada în sala de teatru a deţinuţilor

Puşcăriaşii din zece penitenciare din România s-au întrecut în dovezi de actorie pe scena Teatrului Nottara, într-un festival de două zile care le-a întrerupt monotonia detenţiei.

Penitenciarul Colibaşi a primit aplauze în picioare de la sala plină ochi a Teatrului Nottara. A fost a doua trupă care a urcat pe scenă şi prima care a repetat, cu câteva ore înaintea spectacolului. În premieră pe scena unui teatru din Capitală. Sala neîncăpătoare încă de la începerea festivalului a privit cu interes fiecare reprezentaţie pregătită cu multă sârguinţă şi cu multă dedicare de câţiva deţinuţi aleşi cu grijă de către un regizor care a lucrat cu ei pro bono în ultimele luni. Efectul dorit a fost obţinut, iar deţinuţii au avut ocazia să scape, măcar pentru câteva ore, de monotonia din interiorul închisorii. Repetiţiile au început târziu, iar Dana Cenuşă, de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a strâns regizorii în jurul ei pe scenă şi le-a spus de la început să repete doar momentele-cheie ale piesei pentru că nu au timp pentru tot. Între timp, deţinuţii se pregăteau, iar escorta lor de gardieni se poziţiona pe scenă. "Visul unei nopţi de vară" a fost interpretat de şase deţinuţi de la Penitenciarul Colibaşi. Regizoarea, actriţa Daniela Buştină, a ales pentru ei scena în care apar Thisbe şi Pyramus. Decorul a fost pregătit chiar de ea. Fiecare penitenciar a venit pregătit cu recuzită pentru piesă, iar cei de la Colibaşi au adus saci cu frunze uscate, chiar mai mulţi decât aveau nevoie, ca să fie siguri că nu rămân fără. Indicaţii de scenă Deţinuţii, aduşi pe scenă de către responsabilii de la penitenciar, au respectat întocmai indicaţiile actriţei care se plimba frenetic prin sală şi ţipa la ei: "Mai tare, că nu o să vă auziţi". Mici stângăcii au fost trecute cu vederea la repetiţie. Pyramus, cu o voce puternică şi pătrunzătoare, a spus că înfige sabia, adică un băţ, în "sânul stâng", dar a greşit partea. A mutat repede sabia în dreptul inimii. "Ţine sabia în inimă", i-a şoptit apoi Thisbe, când actorul a uitat complet că este înjunghiat.

"Mie mi-a plăcut cultura dintotdeauna. Pe vremea mea, student fiind, nu existau cluburi şi mergeam cu fetele la teatru şi la film", povesteşte deţinutul care l-a interpretat pe Pyramus şi care a câştigat de curând premiul pentru interpretare la un festival local de teatru pentru amatori, "Thalia". Mai are de ispăşit patru ani şi şapte luni în penitenciar pentru înşelăciune şi e dornic să se implice şi în alte activităţi când se "stabileşte" la Colibaşi. Regizoarea lor, mai îngrijorată de detalii legate de muzică şi lumini, încerca să le explice celor de la butoane când intră pasaje muzicale. Nu părea să aibă emoţii legate de actorii ei, "o echipă maleabilă", aşa cum o consideră ea. 20 de minute mai târziu deţinuţii au început să măture frunzele de pe scenă pentru a face loc următoarei echipe care trebuia să repete, de la Penitenciarul Jilava. Pază la tot pasul Bulevardul Magheru din Capitală nu a fost niciodată atât de bine păzit. În Teatrul Nottara uşierii au fost înlocuiţi de poliţie, iar intrarea din spate a fost acoperită de dubele de la penitenciare care îşi aşteptau pasagerii. Deţinuţii au venit şi cu escorte formate din gardieni şi ofiţeri. Pe lângă escorta care se ţinea mereu aproape de actori, chiar dacă aceştia nu păreau să aibă intenţii criminale, Penitenciarul Rahova a trimis 20 de gardieni care să asigure locul pe toată perioada festivalului. Deţinuţii de la Colibaşi erau mai degrabă dornici să facă un spectacol bun. Spuneau la repetiţie replicile ca şi cum ar fi fost în faţa publicului, chiar dacă erau constant întrerupţi de regizoarea lor. Actori, scriitori, deţinuţi Fie că au optat pentru un autor clasic, Shakespeare sau Euripide, sau au mers pe opere compuse chiar de ei, fiecare echipă a încercat să transmită către public o parte din experienţa de viaţă acumulată în penitenciar. Au stârnit de multe ori hohote de râs când cu replici stângace, când cu gesturi bine gândite, dar au reuşit şi să pună oamenii pe gânduri. Echipele penitenciarelor Jilava, Craiova şi Timişoara au optat pentru piese scrise de actorii lor, deţinuţii. Piesa actorilor de la Penitenciarul Craiova a reuşit să introducă spectatorii în atmosferă cu cele trei momente inspirate de problemele cu care se confruntă deţinuţii sau foştii deţinuţi: o poveste despre o firmă care nu vrea să angajeze o persoană cu cazier, o idilă într-un penitenciar şi o sinucidere în închisoare. Scenariile au fost scrise de ei şi au fost ajutaţi de Bogdan Georgescu să le pună în scenă. În festival au intrat până la final zece trupe de teatru de la Penitenciarele Jilava, Colibaşi, Craiova, Iaşi, Timişoara, Bistriţa, Codlea, Brăila, Gherla şi Bucureşti Rahova. Festivalul Naţional de Teatru al Deţinuţilor, Exit, este singura iniţiativă de acest gen din Europa, o încercare de a realiza un program coerent care să contribuie cu adevărat la re in tegrarea în societate a persoanelor din detenţie.