Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru FEST(IN) pe Bulevard, festinul teatral, organizat de Teatrul Nottara, s-a încheiat sâmbătă, 22 octombrie, la Sala de spectacole a Palatului Cotroceni.
Festinul teatral și-a anunțat câtșigătorii din acest an. La secţiunea Crize de familie, juriul de specialitate a decis că cel mai bun spectacol a fost „Livada de vişini” de A.P. Cehov, în regia lui Gabor Tompa, produs de Teatrului Naţional Maribor, Slovenia. În aceeaşi secţiune, Oana Pellea a fost desemnată „Cea mai bună actriţă” pentru rolul Betty din spectacolul „Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice” de Paul Zindel, producţie a Teatrului Metropolis, Bucureşti, iar Liviu Cheloiu a fost numit „Cel mai bun actor” pentru rolul Othello, din spectacolul „Othello” după William Shakespeare, producţie a Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște. „Multumesc frumos pentru acest premiu. Multumesc Juriului si Teatrului Nottara.Vă aștept la teatru!” a scris actrița Oana Pellea pe pagina sa de socializare, imediat după primirea premiului. La secţiunea NETA (New European Theatre Action), spectacolul venit de la Teatrul Naţional Kosovo, Pristina, „Osemintele se întorc târziu” (The Bones That Come Late) de Teki Dervishi, a fost ales de juriu drept cel mai bun spectacol.
Premiul de popularitate, oferit de juriul de spectatori în cadrul secţiunii Bulevardul comediei, a fost câştigat de spectacolul „Jaques şi stăpânul său” de Milan Kundera, regia: Cristi Juncu, producţie a Teatrului Maria Filloti, Brăila, care va primi 1000 de euro de la Teatrul Nottara.
Scena de la Nottara le surâde, din nou actorilor și spectatorilor. De săptămâna viitoare, Teatrul Nottara, rămas pe drumuri în noiembrie 2015, îşi va relua, în sfârşit, activitatea obişnuită la sediul din Magheru. Pe www.nottara.ro se poate vedea poate vedea programul de la cele două săli şi se pot cumpăra bilete online.