FERICIRE MARE în familia SCHUMACHER. Vestea care le-a adus ZÂMBETUL PE BUZE

Zi fericită în familia Schumacher. Fiul lui Michael, Mick, în vârstă de 19 ani, a promovat la Formula 2, după ce a câștigat sezonul precedent în Formula 3.

Mick Schumacher, fiul de 19 ani al lui Michael, a promovat la Formula 2. Mick a câştigat precedentul sezon în Formula 3 şi a anunţat că va concura din sezonul viitor în Formula 2.

Echipa sa, Prema, a menţionat într-un comunicat că Mick face un pas „logic” în cariera sa, acesta având ca obiectiv să-şi îmbunătăţească experienţa tehnică şi abilităţile de şofer. Directorul echipei, Rene Rosin, a declarat despre Mick că este un pilot extrem de talentat şi dedicat acestui sport.

Mick s-a alăturat echipei Prema în 2016, pornind din Formula 4. Fiul lui Michael a câştigat în acest an titlul suprem în Formula 3, având opt victorii în circuitele desfăşurate, 14 clasări pe podium şi şapte pole-position, scrie Antena3.