Femelele VIRGINE cedează de obicei, în timp ce masculii se luptă pentru întâietate? Experimente inedite despre învăţat şi „TEORIA ÎMPERECHERII”

Cercetătorii de la Universitatea din Lausanne au ajuns la concluzia că, după câteva generaţii de monogamie forţată, capacitatea de învăţare ar putea să aibă de suferit.

Descoperirea publicată miercuri nu este o scuză pentru bărbaţii care s-au îndepărtat de partenerele lor, ci, mai degrabă un indiciu despre evoluţia inteligenţei, după cum relatează The New York Times.

Studiul a fost realizat de Brian Hollis şi Tadeusz J. Kawecki, biologi la Universitatea din Lausanne, în Elveţia. Cei doi au analizat o specie de muşte numită Drosophila melanogaster, cunoscută şi drept musculiţa de oţet, care are, în mod normal, un stil de viaţă poligam.

Dacă nu sunt interesate

Domeniul care va da lovitura în 2025. Va doborî un record absolut

S-a ales praful de dosar! Potra scapă și de controlul judiciar. Update

Pentru a-şi găsi o parteneră pentru împerechere, de multe ori, masculul se luptă cu alte exemplare, pentru întâietate, după care îşi alege perechea. "Masculii generează o serie de sunete specifice folosindu-şi aripile, un fel de cântec de împerechere", spune dr. Hollis. Femelele virgine cedează, de obicei, cântecelor, însă cele care s-au împerecheat de curând sunt mai predispuse să refuze avansurile masculilor. "Dacă nu sunt interesate, îi lovesc pe masculi cu picioarele din spate", adaugă Hollis. După câteva zile, totuşi, femelele pot alege să se împerecheze din nou.

„Acum şapte ani, pe când studia în ce fel competiţia modelează evoluţia adulţilor, la Universitatea Florida, Brian Hollis a început să crească două grupuri de muşte. Unul obişnuit, poligam şi al doilea monogam, forţat. În 2011, când s-a mutat la Universitatea din Lausanne l-a întâlnit pe Tadeusz Kawecki, un expert în învăţare. Cei doi oameni de ştiinţă s-au întrebat dacă obiceiurile de împerechere diferite, impuse de Hollis, au afectat în vreun fel abilităţile muştelor. Pentru a stabili acest lucru, s-au hotărât să supună insectele la un test de învăţare, care consta în recunoaşterea unui miros. Astfel, cercetătorii au pus bucăţi de parafină în tuburile în care erau ţinute muştele şi, după 30 de secunde, le-au agitat violent. După ce au repetat această etapă de mai multe ori, insectele ar fi trebuit să înveţe mirosul parafinei şi să îl identifice drept o ameninţare.

În a doua etapă, grupurile de muşte au fost introduse într-un recipient al cărui capăt se împărţea în două braţe, în forma literei T. Una dintre direcţii mirosea a parafină, cu care muştele fuseseră învăţate, în timp ce al doilea braţ avea un miros inofensiv. Scopul experimentului era să determine ce direcţie vor alege muştele şi dacă alegerea făcută de grupul monogam este diferită de cea a grupului poligam. Rezultatele au fost uimitoare, un număr semnificativ de insecte din grupul monogam făcând alegerea greşită, ceea ce arată o scădere a capacităţii lor de învăţare.

O idee

Experimentul sugerează că efortul de a-şi găsi un partener favorizează evoluţia abilităţilor lor. Învăţarea are încă multe mistere pentru oamenii de ştiinţă. Un animal inteligent poate învăţa să găsească mai multă hrană, sau să se ferească mai eficient de prădători. Însă dacă procesul ar fi atât de simplu, atunci toate animalele ar fi la fel de inteligente ca şi oamenii şi, totuşi, nu sunt, pentru că învăţarea presupune anumite costuri. Dr. Kawecki spune că muştele crescute şi obişnuite să înveţe, au o durată de viaţă mai mică şi pierd competiţia pentru hrană în faţa celorlalte exemplare. Chiar şi atunci când nu sunt ameninţare cu înfometarea, muştele forţate să înveţe au o viaţă cu 15% mai scurtă decât media.

Cercetătorii nu ştiu de ce se întâmplă acest lucru. Ar putea fi vorba de schimbări în sistemul nervos, pe care învăţarea le generează, care provoacă pagube pe termen lung, sau ar putea fi vorba de faptul că animalele îşi irosesc o parte însemnată a energiei învăţând. Deşi astfel de experimente nu au avut loc pe alte specii, până acum, Brian Hollis intuieşte că relaţia dintre sex şi evoluţia învăţării ar putea să aibă efecte şi la alte animale, sau chiar la oameni. "Cred că ne putem face o idee despre ce se întâmplă în natură şi de ce avem creierele pe care le avem”, spune el.