Femeile din Neamț, pe gustul lui Liviu Dragnea

Femeile din Neamț, pe gustul lui Liviu Dragnea

Liviu Dragnea, președintele PSD a ajuns în județul Neamț, la sfârşitul săptămânii trecute, mai exact la Piatra-Neamț pentru a susține echipa PSD Neamț în campania electorală. Dacă la Piatra-Neamț Liviu Dragnea a vizitat șantierul din Piața Centrală și a discutat cu reprezentantul constructorului despre stadiul lucrărilor, la Târgu-Neamț a avut parte de o primire „fierbinte” din partea doamnelor social-democrate.

„Am venit astăzi în Neamț, în primul rând, ca să merg la Piața Centrală, să văd cum merg lucrările, pentru că a fost o investiție pe care eu am aprobat-o. Eram ministru după ce piața a luat foc, din motive pe care eu nu le știu și pe care nu eu trebuie să le cercetez”, a declarat Liviu Dragnea presei locale.

După întâlnirea cu membrii PSD Neamț Liviu Dragnea a explicat în cadrul unei conferințe de presă că, în afară de vizitarea Pieței Centrale, deplasarea sa la Neamț a avut alte două motive majore: susținerea candidaților pentru Primăria Piatra Neamț și pentru Consiliul Județean Neamț.

În aceeași zi președintele PSD s-a deplasat la Școala Nr. 3 „Ion Creangă” din Humulești, însoțit de deputatul Ionel Arsene președintele PSD Neamț și Emilia Arcan președintele Consiliului Județean, pentru a vedea stadiul lucrărilor de reablitare a instituției de învățământ. Aici, a fost așteptat de primarul orașului Târgu-Neamț Daniel Harpa, dar și alți membri ai organizației orășenești, în special doamne. Profitând de numărul mare de doamne social-democrate Liviu Dragnea a ținut să mărturisească  că femeile din Neamț, în special din Târgu-Neamț sunt cele mai frumoase: “Femeile din Neamț sunt foarte frumoase. Dar acum, fiind în Târgu-Neamț, femeile din Târgu-Neamț sunt cele mai frumoase. Dacă această informație ajunge la Teleorman nu mai am viață bună pe acele meleaguri”, a adăugat zâmbitor proaspătul divorțat Liviu Dragnea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sâmbătă,  Liviu Dragnea a participat și la sfințirea Monumentului Eroilor din satul Nemțișor comuna Vânători-Neamț, alături de liderii PSD Neamț.