O femeie în vârstă de circa 60 de ani, din comuna Câmpuri, a fost găsită, joi, fără viaţă, într-un canal din localitate, potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.
„În jurul orei 16,00 în urma unui apel primit la numărul unic de urgenţă 112, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină pentru extragerea unei persoane dintr-un canal, în sat Gura Văii, comuna Câmpuri. La faţa locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă din cadrul Staţiei de Pompieri Panciu. Forţele de intervenţie au acţionat pentru scoaterea victimei de sex feminin, în vârstă de aproximativ 60 de ani. Victima fără semne vitale a fost predată echipajului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, plutonier Cristina Pârvu.
Martorii spun că femeia ar fi fost consumatoare de băuturi alcoolice, şi, deşi miercuri seară aceasta nu a mai ajuns acasă, nimeni nu a reclamat dispariţia. Joi după-amiază, localnicii au găsit corpul neînsufleţit al femeii într-o gură de scurgere a unui canal.
Potrivit IPJ Vrancea, în cauză s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări pentru moarte suspectă, transmite Agerpres.