Femeie dispărută de o lună din spital, gasită MOARTĂ într-un tufiș chiar în curtea spitalului!

O femeie din Lugoj, bolnavă psihic, care a dispărut în urmă cu o lună chiar dintr-un spital de boli nervoase, a fost găsită moartă. Femeia a fost căutată în tot orașul, timp de o lună, însă nu a fost căutată chiar în curtea spitalului de unde a dispărut. Femeia de 60 de ani a fost găsită accidental într-un tufiș din curtea instituției!

Georghina Lungu, în vârstă de 60 de ani, bolnavă psihic, a fost internată la Jebel, în urmă cu o lună de zile, de către fiica sa, deoarece starea ei se înrăutățise și familia nu mai putea să o îngrijească. La două zile după internare, fata bătrânei a fost sunată de la spital și anunțată că mama ei a dispărut. Ieri, Andreea a primit un nou telefon, prin care a fost anunțată că mama sa a fost găsită moartă în bălăriile din apropierea spitalului.

“Au găsit-o nişte muncitori de la spital, în tufişurile şi bălăriile de lângă spital. Asta a aflat soţul când s-a dus să o identifice, i-a auzit vorbit pe angajaţi, că nu i-a spus nimeni nimic, oficial, până acum. Nu-mi vine să cred că e posibil aşa ceva. Când am dus-o acolo, am lăsat-o în grija lor, am fost pusă să şi semnez pentru asta. Cum e posibil să dispară un om dintr-un spital şi să nu fie căutat tocmai împrejurul locului de unde a dispărut. Asta nu pot să înţeleg”, afirmă Andreea, care susţine că după înmormântare, va da spitalul în judecată.

Conform unui răspuns al Ministerului Sănătății, pentru dispariția pacientei conducerea spitalului a acordat o singură sancțiune, o mustrare verbală, unei infirmiere.

Polițiștii au deschis un dosar pentru ucidere din culpa iar la finalul cercetărilor urmeză să dispună măsurile care se cuvin.