Cum s-au transformat româncele din „proastele“ bărbatului medieval în tovarăşele inginer, ca să devină mai apoi femeile independente din topurile de succes.
Evoluţia femeilor din România s-a desfăşurat aproape simultan cu a celor din restul Europei, dar până la un punct. Comunismul a izolat femeile române, le-a depersonalizat în mare măsură şi le-a afectat atât de puternic că doamnele noastre încă n-au reuşit să recupereze etapele pierdute.
Femeile au fost tratate separat în societate, aproape dintotdeauna, chiar prin reglementări specifice în legile scrise sau nescrise. EVZ vă propune astăzi o incursiune în timp într-un rezumat despre etapele, tipologiile de femei române. Despre creşterea şi descreşterea statutului femeii în ochii românilor.
Toanta care trebuia menajată
La început a fost femeia descrisă de Dimitrie Cantemir. El a fost printre primii români care au adus femeile în atenţia publică, în scrierile sale. Evident, nu erau demne de atenţie la acea vreme decât doamnele, domniţele, soţiile şi fiicele de boieri şi nobili. Chiar şi aşa, era un progres remarcabil în mentalitatea bărbaţilor, obişnuiţi pe atunci să ignore partea feminină a lumii.
În Evul Mediu, legislaţia stabilea că femeile „trebuie judecate mai cu milă“ pentru că „iaşte mai proaste şi mai lesne spre cădere decât bărbaţii“, după cum se arată în primul cod de legi în limba română, „Carte românească de învăţătură“ (apărut în 1643).
Într-un studiu asupra femeilor române din perioada medievală, Şarolta Solcan descrie limpede statutul femeii şi rolul ei în societate şi familie. Fetele primeau dreptul de a se logodi şi căsători după vârsta de 12 ani, iar femeile căsătorite trebuia să-şi asculte soţul, să-l urmeze pretutindeni şi să accepte să fie tratată cu violenţă. Despre divorţ uri nu putea fi vorba. La casele mari, reprezentantele sexului frumos s-au dovedit a fi pricepute în tranzacţiile cu terenurile familiei, multe dintre nevestele din pătura medie a societăţii se ocupau de negustorie, iar fetele sărace se angajau ca slujnice.
Frumuseţea în Evul Mediu
Cum trebuia să arate o femeie, în Evul Mediu, ca să fie considerată frumoasă spune tot Cantemir, în „Istoria ieroglifică“: cu trup mlădios, „cu albă pieliţă, cu negri şi mângâietori ochi, cu subţiri degeţele, cu roşioare unghiş oarele, cu molceluşe (delicate - n.r.) vinişoarele, cu iscusit mijlocelul şi cu rătungior grămăgiorul (grumazul - n.r.)“.
Ţăranca tradiţională
În jurul anului 1900, majoritatea covârşitoare a populaţiei României locuia în mediul rural şi se ocupa cu agricultura, iar ţăranca română a fost subiect de observaţie pentru mulţi intelectuali. Dimitrie Cantemir făcea, în „Descriptio Moldaviae“, o comparaţ ie uimitoare între nobile şi ţărănci: „Boieroaicele sunt frumoase într-adevăr, dar cu mult mai prejos în frumuseţe decât femeile din popor; acestea le întrec în frumuseţe, dar de cele mai multe ori sunt uşuratice şi pline de năravuri din cele mai ruşinoase“.
Cercetătorul Costion Nicolescu, de la Muzeul Ţăranului Român, spune că femeile se ocupau, în acea perioadă, de tot ce ţinea de bunul mers al lucrurilor în casă: „Ele se ocupau de toate pregătirile pentru cele trei momente importante din viaţa omului - naşterea, nunta, moartea. Tot ele se ocupau de medicina tradiţională, de întreţinerea gospodăriei, de prepararea hranei, de creşterea şi educarea copiilor, făceau îmbrăcămintea“.
La oraş, femeile începuseră să se preocupe ceva mai mult de educaţie, însă în privinţa drepturilor, diferenţele nu erau vizibile. Politologul Mihaela Miroiu aminteş te că „femeile aveau foarte puţine drepturi civile (cum ar fi cel la educaţie la toate nivelurile), nu aveau acces la cele mai multe profesii, la custodia copiilor şi, desigur, nu aveau niciun drept politic“. O minoritate a femeilor era alcătuită din mici lucrătoare în croitorie şi textile, în servicii, însă „predominau şcolile de menaj, pensioanele de domnişoare, adică şcolile de viitoare neveste şi mame“, adaugă prof. Mihaela Miroiu.
Aristocratele
Primii paşi către femeia modernă i-au făcut doamnele din înalta societate, care aveau contacte în Europa, erau şcolite şi aveau şi influenţă. „Aristocratele au înfiinţat organizaţii şi asociaţii în cadrul cărora concepeau programe care vizau şi celelalte categorii de femei, inclusiv pe cele din mediul rural“, spune preşedinta Centrului Filia, Oana Băluţă, doctorand în ştiinţe politice la SNSPA. Datorită erudiţiei lor, aceste femei au insistat asupra importanţei asistenţei medicale de specialitate pentru toată lumea şi au reuşit să impună ideea că dreptul la educaţie va face din femeie o mamă mai bună.
Ce le-a făcut pe femei să-şi dorească alt rol în societate? „Începutul industrializării, creş- terea gradului de cultură, revolta pe starea de dependenţă şi pe cultura inferiorităţii de gen, întâlnirile cu surorile lor occidentale întru convingeri privind nevoia imperioasă a egalităţii în drepturi civile şi politice cu bărbaţii“, explică prof. Miroiu.
MEDICINĂ MEDIEVALĂ
Reţetă pentru uşurarea naşterii
Pentru că nu aveau acces la asistenţă medicală de la specialişti, femeile erau îngrijite, în Evul Mediu, mai ales de către „vraci“ ori de moaşe, iar reţetele care li se prescriau par desprinse din poveştile cu vrăjitoare. Pentru a preîntâmpina un avort, spre exemplu, li se dădea să bea „apă sau ceai de mentă-creaţă în care a fost pus praful unui pui de iepure ars“. Tot pentru asta, alt leac era băutura din rădăcină de micşunea, rădăcină de nalbă şi tulpină de mentă-creaţă, „fierte bine în vin“. Reţeta prescrisă pentru a uşura naşterea depăşeşte însă orice închipuire: „să ia un praf făcut din 3 corali roşii, 9 perle, corn de inorog, 3 oase de iepure, 9 ochi de ştiucă, 5 ochi de rac, 2 dinţi de păstrăv, corn de cerb de la un cerb prins în preajma zilei de Sf. Maria şi 3 corali albi“.
Cum s-a ajuns la femeia-excavatorist
Comunismul a ştirbit feminitatea şi masculinitatea, femeitatea şi bărbăţia, punctează politologul Mihaela Miroiu. „Pentru femei a fost însă mai greu, fiindcă regimul a confiscat decizia asupra maternităţii“. Femeia-intelectual. În perioada interbelică, femeia câştigase deja o mulţime de drepturi: purta pantaloni, putea avea părul tuns, făcea sport împreună cu soţul, se plimba cu bicicleta etc. Emanciparea femeilor s-a manifestat şi în plan intelectual. Pentru perioada interbelică, numele feminin cu totul remarcabil este Hortensia Papadat Bengescu, mare prozatoare, romancieră şi nuvelistă a vremii.
Femeia multilateral dezvoltată. Odată cu dezvoltarea industriilor în România, a apărut femeia-muncitor, care nu mai depindea exclusiv de veniturile soţului. Regimul care a desăvârşit acest tip de femeie a fost comunismul, când „munca era general- obligatorie“, explică politologul Mihaela Miroiu.
Depersonalizarea promovată atât de intens de comunism în România a dus la construirea unei imagini a Femeii compusă din bucăţi: femeia-excavatorist, mama devotată, gospodina desă- vârşită, profesoara, tovarăşa inginer, tovarăşa doctor. Neobosită. Părea că poate orice. Desexualizarea atinsese apogeul, salopeta părea îmbrăcămintea obişnuită pentru o femeie, iar prototipul ideal de femeie era nimeni alta decât Elena Ceauşescu. Modelul.
Eliberată de povara sexualităţii. După Revoluţia din 1989, prima racţie masivă observată la femei a fost eliberarea de povara sexualităţii, spune Oana Băluţă, preşedinta Centrului Filias. Fenomenul îngrijorător a fost creş- terea ratei avorturilor. Apoi, când lucrurile au revenit la normal din acest punct de vedere, româncele au început să se redescopere şi au găsit o plăcere în a-şi arăta frumuseţ ea. Aşa a apărut, brusc aproape, modelul sexualizat, susţinut puternic de presa care sa văzut, dintr-o dată, liberă. Exemplu pentru această tipologie: Oana Zăvoranu, a cărei imagine, spune Oana Băluţă, a fost exploatată intens de media.
Femeia-breloc. I se mai spune, tot ironic, „anexă“ a bărbatului. Este femeia care e frumoasă şi atât, iar bărbaţii o folosesc doar pentru a se făli. Monica Gabor putea reprezenta acest tip de femeie, la braţul unui bărbat cu mult mai în vârstă, însă ea s-a apropiat între timp, intrând bine în lumea modellingului, de tipul femeii de carieră, apreciază Oana Băluţă. Femeia de succes. Cel mai nou tip de femeie în România este femeia independentă. Politician: Mona Muscă, Anca Boagiu, Renate Weber etc. - sau afaceristă de succes: Camelia Şucu (Mobexpert), Carmen Radu (preşedinta Eximbank) etc. Se ocupă de strategii şi de planuri de care bărbaţii Evului Mediu nu le-au crezut vreodată în stare. ONU a stabilit că tema de anul acesta pentru Ziua Internaţională a Femeii este „Să investim în femei şi fete“.