Cazul de dispariție de la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, din București, dezvăluit de „Evenimentul zilei”, a condus la o descoperire macabră.
Victoria Trandafirescu (foto), o pacientă în vârstă de 63 de ani, a fost găsită decedată, chiar în incinta unității sanitare, după ce a fost dată în urmărire și era căutată de Poliție.
S-au adeverit, astfel, cele mai sumbre scenarii ale rudelor care au declarat, marți, pentru EVZ, că, potrivit înregistrărilor video, femeia nu a părăsit spitalul și, cel mai probabil, bucureșteanca a murit sau a fost ucisă în curtea unității sanitare.
Rudele susțin că, în încercarea de a da de urma femeii, s-au lovit de opacitatea conducerii spitalului care a refuzat să îi lase, atât pe ei, cât și pe polițiștii de la Secția 15, să verifice imaginile filmate de camerele de luat vederi.
Robert Muntean, ginerele dispărutei, ne-a relatat că Victoria Trandafirescu a fost internată la Spitalul Obregia în urmă cu circa 13 zile. Joia trecută, pe 2 august, a fost văzută ultima oară. În jurul orei 12.00 a vizitat-o o vecină, iar în jurul orei 16.15 fiica ei, Anca, nu a mai găsit-o la spital. Ea a semnalat lipsa mamei personalului medical care, însă, a preferat să mai aștepte circa două ore și jumătate până a anunțat poliția, susține Robert Muntean. „Dacă se făcea o cercetare în ziua dispariției, soacra mea puutea fi găsită în viață”, susține Robert Muntean.
Deși fusese dată în urmărire, ca și dispărută, miercuri, oficiali din Poliția Capitalei au precizat că s-a deschis un dosar penal de moarte suspectă iar trupul femeii dispărute a fost găsit, miercuri, în jurul orei 10.00, cu ajutorul unui câine de urmă… în curtea spitalului. Nu existau semne de violență, susțin oamenii legii, însă, în urma autopsiei, urmează să fie stabilită cauza morții.