Femeia de la fereastră. Suspans cu George Arion

Rareori am întâlnit într-un thriller un personaj mai torturat sufletește decât Anna Fox, protagonista romanului “Femeia de la fereastră” de A.J. Finn!

În urma unui accident de mașină această eroină suferă de o formă gravă de agorafobie. De multe luni n-a mai ieșit din casă. Ce e dincolo de zidurile locuinței sale în care trăiește singură o înspăimântă, ca și cum pretutindeni i s-ar întinde capcane. Își umple timpul vizionând filme vechi – “Ministerul groazei”, “39 de trepte”, “Vertigo”, “Umbra unei îndoieli”, “Străini în tren”… Ia medicamente care s-o mențină, cât de cât, pe linia de plutire.

Pentru a-și amorți simțurile și a suporta mai ușor trecerea zilelor și nopților consumă și vin în cantități apreciabile. Cercetează uneori internetul și chiar poartă discuții cu unele persoane cărora le oferă sfaturi legate de problemele lor medicale – Anna Fox este psiholog-terapeut. Și-și privește vecinii de la fereastră și-i fotografiază, fără ca ei să știe, dornică să le afle secretele, participând astfel la un simulacru de viață socială.

Dar existența ei e dată și mai mult peste cap după ce vede o femeie înjunghiată într-o casă de vizavi. Anunță poliția care demarează urgent o anchetă. Însă detectivii veniți la fața locului constată că apelul pe care l-a făcut la 911 a fost o alertă falsă. În locuința vecinilor săi nu se descoperă nicio victimă. Ce-a observat a fost o halucinație provocată de medicamentele luate fără respectarea prescripțiilor? E o consecință a consumării multor pahare cu vin? Un coșmar?

O invenție ca să atragă atenția asupra sa? Ori boala i s-a agravat și mintea i s-a tulburat și mai mult? Poliția își încetează investigațiile, dar eroina cărții nu se dă bătută și-și continuă cercetările, treptat-treptat afând adevăruri cutremurătoare. În primul rând – despre ea însăși. Iar ceea ce descoperă îi conferă echilibrul necesar pentru a dezlega misterul crimei la care a fost martoră. A.J. Finn are o uimitoare știință de a povesti captivant.

De la primele pagini ale romanului său ne introduce cu abilitate într-o atmosferă neliniștitoare, plină de tensiune, de neprevăzut. Își descrie veridic eroina cum se zbate cuprinsă deseori de atacuri de panică, aidoma unei viețuitoare prinsă într-o plasă de păianjen. Cu o pricepere deosebită îi surprinde alternanța momentelor de delir cu clipele de luciditate.

Această ingenioasă pendulare între imaginar și realitate metamorfozează istoria unei femei care a suferit un traumatism sever într-o poveste diabolică. În tenebrele minții umane se ascund taine care cu greu pot fi pătrunse. A.J. Finn a reușit performanța de a le desluși pe unele dintre ele, dezvăluindu-le în toată complexitatea lor, într-o narațiune splendidă, cu o bogăție de sensuri și de învățăminte.