Femeia condamnată pentru că a furat un sac cu cartofi, graţiată

Femeia condamnată pentru că a furat un sac cu cartofi, graţiată

Irina Lungu - femeia din Bistriţa condamnată la un an de închisoare pentru că a furat un sac de cartofi ca să-şi poată hrăni copiii - a fost graţiată de preşedintele Traian Băsescu "din motive umanitare".

Ieri, Irina a primit cu lacrimi în ochi vestea pe care o aştepta de mai bine de un deceniu. În casa din satul Dumitra - de fapt, un vechi depozit de substanţe toxice, înţesat încă de un miros greu, de îngrăşământ -, tânăra şi-a luat în braţe, pe rând, cei şase copii care se strânseseră în jurul ei plângând. „Nu aveţi hârtia? Vreau să văd că scrie acolo, că numai aşa pot să cred. Am umblat pe la toţi preşedinţii să-i rog să mă ierte. La domnul Iliescu, la domnul Constantinescu. Nu-mi vine să cred că domnul Băsescu m-a iertat“, i-a spus Irina, cu vocea tremurândă, primarului, cel care i-a dat vestea graţierii.

Edilul localităţii este, de fapt, şi cel care în toţi aceşti ani a făcut memorii peste memorii pentru a o scăpa de pedeapsă. „E o mamă-exemplu, chiar dacă familia trăieşte într-o sărăcie lucie, singurele venituri fiind alocaţiile micuţilor cu vârste între 3 şi 16 ani. Biata de ea a furat un sac de cartofi, iar judecătorii au condamnat-o la un an de închisoare. Mie mi s-a părut nedrept şi, din acest motiv, am iniţiat demersurile pentru graţierea ei“, a declarat Gheorghe Bălăjan.

Anul trecut, când magistraţii Curţii de Apel Cluj au hotărât să menţină hotărârea luată cu zece ani în urmă de judecătorii Tribunalului Bistriţa, povestea Irinei Lungu i-a impresionat pe mii de români. În 1998, tânăra - însărcinată pe-atunci cu al treilea copil - a luat asupra ei întreaga vină pentru sacul de cartofi pe care Marius, soţul ei, l-a luat de la vecini, disperat că cele două fetiţe pe care le aveau deja ar fi murit de foame.

Chiar şi aşa, bărbatul a făcut un an de puşcărie, magistraţii menţinând însă şi pedeapsa dată Irinei. De teamă, tânăra a făcut din copiii ei un scut. A născut de fiecare dată când poliţia venea la uşa ei să o încarcereze.

Ne puteți urmări și pe Google News