Femei remarcabile, premiate la prima gală a Femeilor Rome

Aproape 180 de persoane au participat, aseară, la prima ediţie a Galei Femeilor Rome -„Priveşte-mă aşa cum sunt!” - care a premiat femei de etnie romă, pentru contribuţia lor la îmbunătăţirea calităţii vieţii în comunităţi.

Astfel, au primit distincţii 16 femei, modele pentru comunităţile din care provin şi care, prin activitatea lor, luptă pentru ridicarea standardului de viaţă în rândul semenilor. Printre premiante s-au numărat inspectoarea Petronia Scripcariu, profesoara Rodica Bătrâna, mediatorul şcolar Elena Radu, dar şi supravieţuitoarea Holocaustului Paulina Vasile. „Gala şi-a dorit să premieze munca femeilor invizibile. Sunt femei cu realizări, mame, fiice, soţii. Sunt modele pentru tinerele generaţii şi vrem ca societatea să le privească aşa cum sunt!”, a declarat coordonatoarea de proiecte a Agenţiei Împreună, Carmen Gheorghe, care a participat la organizarea evenimentului.   Evenimentul a fost şi o ocazie pentru a strânge fonduri destinate unei femei din satul Piteasca, comuna Găneasa, care îşi creşte singură cei patru copii. Gala a fost deschisă cu Imnul Romilor, în interpretarea sopranei Claudiana Călin Rotaru. Apoi, invitaţii s-au bucurat de concertul susţinut de prima trupă de rock în romani - Romano Butiq - dar şi recitalul solistei Ştefania Calofir, alături de pianistul Antonio Santos.