Federația Română de Hochei pe Gheață acuză Ministerul Sporturilor: Investește în patinoare doar în doar în Harghita și Covasna. S-a creat un climat conflictual
- Maria Miron
- 25 mai 2022, 11:11
Federația Română de Hochei pe Gheață (FRHG) lansează acuzații la adresa Ministerului Sportului, despre care spune că ar fi alocat fonduri diferențiate, în funcție de regiunea țării. Din acest motiv, FRHG declară că au fost construite patinoare decât în orașele din județele Harghita și Covasna, în restul țării investițiile lipsind cu desăvârșire.
Federația Română de Hochei pe Gheață acuză statul român că alocă fonduri suficiente pentru infrastructura din orașe precum Sfântu Gheorghe, Gheorgheni, Târgu Mureș și Miercurea Ciuc, unde au fost construite patinoare, în timp ce în zonele din afara Harghitei și Covasnei nu au beneficiat de lucrări de construcție similare.
Ministerul Sportului investește numai în Harghita și Covasna
„Cu regret s-a constatat o schimbare de atitudine – și nu pozitivă – atât din partea Ministerului Sportului, cât și a unora dintre cluburi, procedându-se la instigarea, în principal a jucătorilor. Astfel s-a creat un climat conflictual, care este de natură să rupă echilibrul care exista la nivelul echipei naționale și între cluburi. Nu putem să nu constatăm că acest dezechilibru se datorează și faptului că a existat și există o diferență clară în ceea ce privește modul de alocare a fondurilor pentru construirea infrastructurii atât de necesară pentru desfășurarea acestei activitități sportive.
Astfel, dacă în orașe precum București, Suceava, Iași, Constanța, Buzău nu s-a construit nici măcar un singur patinoar, în Sfântu Gheorghe, Gheorgheni, Târgu Mureș și Miercurea Ciuc au fost construite patinoare și urmează a se construi alte 4 (patru) patinoare în aceleași localități din fonduri CNI (Compania Națională de Investiții)”, transmite FRHG, printr-un comunicat emis în urma întrunirii Biroului Federal.
Acest Birou Federal al FRHG a fost cel care a luat atitudine după incidentul care s-a petrecut la meciul România- Ungaria, când mai mulți fotbaliști ai echipei naționale au cântat imnul secuiesc, împreună cu galeria Ungariei, prezentă la meciul din Campionatul Mondial, Divizia I, Grupa A.
Liderul UDMR se declară mândru de intonarea imnului secuiesc
Kelemen Hunor, liderul UDMR, a declarat că nu vede nimic greșit în ceea ce s-a întâmplat la meciul de hochei al naționalei României contra Ungariei. Ba mai mult, el susține că este mândru de faptul că secuii au intonat imnul Ținutului Secuiesc.
În cadrul unui interviu, Kelemen Hunor a fost întrebat despre criticile pe care ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, le-a lansat asupra ministrului Tanczos Barna, prezent în peluza maghiară.
„Nu a cerut pentru Tanczos sancţiuni, că nu poate. A cerut pentru sportivi. În primul rând, a fost Cupa Mondială. În primul rând, noi ar trebui să fim mândri că echipa României joacă în această clasă, pentru că până acum era în clase inferioare. Şi asta este o mândrie pentru România: că echipa României a jucat la acest nivel, într-un campionat mondial, în Slovenia. După aceea, eu sunt mândru că 90%, 90 şi ceva la sută din echipa României este formată din secui, pentru că aşa este. Pentru noi este o mândrie. Echipa a jucat în culorile României şi am fost mândri de acest lucru. Eu sunt supărat că nu am câştigat meciul.
După aceste momente oficiale, da, ei au cântat imnul secuiesc. Este o mândrie pentru orice secui. Şi pentru mine. Şi acest lucru se întâmplă după fiecare meci. Deci nu este o noutate. După partea oficială, au rămas pe teren şi au cântat imnul secuiesc. Cum toate comunităţile au nişte chestiuni extrem de puternice din punct de vedere simbolic, au şi secuii. Au cântat imnul secuiesc, după care au părăsit scena”, a declarat liderul UDMR în cadrul unui interviu acordat celor de la Agerpres.ro.