Echipa FCSB a învins joi seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia bulgară CSKA 1948 Sofia, în manşa secundă a turului al doilea preliminar din Conference League. FCSB s-a calificat în turul al treilea, unde va înfrunta pe danezii de la Nordsjælland.
Pe Stadionul Arcul de Triumf, într-un meci fără spectatori, FCSB a avut un gol anulat în minutul 8, la Şut, pentru o poziţie de ofsaid. Bucureştenii au trecut pe lângă gol în minutul 11, când Naumov a respins în bară la lovitura de cap a lui Compagno, dar au deschis scorul în minutul 27.
Compagno a pasat excelent cu călcâiul pentru Florinel Coman, acesa a centrat în careu şi Djokovic a marcat primul său gol pentru FCSB. În minutul 49 oaspeţii au egalat prin Pedrinho.
Daskalov a înscris şi el în minutul 68 şi oaspeţii au preluat conducerea egalând scorul general. FCSB a mai avut un gol anulat în minutul 75, la Alexandru Băluţă, pentru ofsaid. Însă, în minutul 82, Djokovic a reuşit dubla înscriind superb, după o pasă a lui Alexandru Băluţă. Scorul final, 3-2, a fost stabilit de Octavian Popescu, în minutul 90+1 şi FCSB va juca împotriva echipei daneze Nordsjælland.
Conference League. FCSB – CSKA 1948 Sofia, scor 3-2
FCSB: Târnovanu - Creţu, Dawa, Haruţ (Chiricheş 46), Radunovic - Şut, Djokovic, Olaru (Edjouma 88) – Miculescu (Cordea 37), Compagno (Al. Băluţă 59), Fl. Coman (Octavian Popescu 46). ANTRENOR: Elias Charalambous
CSKA SOFIA: Naumov - Gurishta, Petrov, Helinton, Rapnouil - Daskalov, Umarboev (Thalis 46) – Rusev (Karagaren 65), Stoichkov (Vuţov 52), Pedrinho (Kirilov 79) – Kjartansson. ANTRENOR: Atanas Ribarski
Cartonaşe galbene: Haruţ 35, Dawa 45+4, Djokovic 57, Olaru 58, Târnovanu 85 / Daskalov 15, Gurishta 25, Viyachki 90+4
Arbitri: Juxhin Xhaja – Nertil Bregasi, Arber Pema - Emanuela Rusta (toţi din Albania)
Gigi Becali dă mână liberă și ia presiunea de pe FCSB
Surprinzător, Gigi Becali a spus înaintea confruntării că nu se mai implică la echipă, din punct de vedere tehnic și tactic. Declarații venite după un început bun al „roș-albaștrilor”. Bineînțeles, este de așteptat ca finanțatorul să revină în prim-plan după primul pas fals.
„Noi nu menajăm nimic. Eu pot să zic că dacă echipa merge și am avut rezultate... S-a întâmplat în trecut cu Tavi Popescu, eu am vrut să joace titular și n-a fost titular.
N-a fost pentru că eu, dacă ei zic ceva, respect opinia lor. Dacă eu vreau ceva și ei vor altceva, fac ca ei. Dacă ei hotărăsc așa, ei știu. Eu am cerut să facă un echilibru, să echilibreze balanța la toate meciurile, cât se poate”, a anunțat finanțatorul „roș-albaștrilor”.
Becali și-a făcut calculele și știe cu ce echipe se va bate FCSB, în acest sezon, pentru câștigarea titlului. „Roș-albaștrii” nu au mai pus mâna pe trofeu din sezonul 2014 - 2015.
„Cred că ne batem cu CFR și Craiova la titlu. Craiova, ca joc, nu, dar are jucători valoroși.
Rapid nu are jucători de valoare. Adică nu că nu are, are jucători foarte valoroși, dar comparând loturile... Nu se compară cu CFR și Craiova. Farul, nu cred. Doar dacă se întărea. A plecat și Louis Munteanu, care dădea goluri”.