Fata dispărută de la Orhei a fost găsită moartă, după o căutare extinsă, cu peste 900 de persoane implicate, din forțele de ordine și voluntari.
Fata dispărută la Orhei, găsită moartă
Cadavrul tinerei de 19 ani, însărcinată în luna a șasea, a fost descoperit în apropiere de satul Chițcanii Vechi, într-o zonă cu copaci, din raionul Telenesti, la mică distanță de zona în care locuia suspectul.
Polițiștii cred că fata a fost ucisă de fostul polițist Gheorghe Cotorobai. Pe 12 aprilie, acesta a luat-o pe fată cu mașina, după care a dispărut.
Inspectoratul General al Poliției a declarat că operațiunea de căutare a fetei au fost „o provocare enormă”. Șefii IGP au mulțumit angajaților MAI, dar și voluntarilor care s-au implicat în căutare.
Poliția a mulțumit celor care au ajutat la căutare
De asemenea, poliția a transmis condoleanțe rudelor și prietenilor fetei moarte, pe nume Ana-Maria Guja. Mai mult, ei au dat asigurări că vor ancheta în continuare cazul, pentru a elucida fiecare detaliu.
„Consecințele sunt triste, dar am făcut tot posibilul. Timp de o săptămână, am explorat fiecare centimetru al pământului, am analizat mii de videoclipuri, am mers în ploaie, am ridicat fiecare piatră, am verificat fiecare loc și am răsturnat tot gunoiul.
Dar rezultatele vin atunci când sunt mulți oameni. Vă mulțumesc tuturor. Contribuția fiecărei persoane este importantă pentru noi. Ne exprimăm condoleanțe familiei și rudelor”, a transmis Inspectoratul General de Poliție.
Cum a dispărut fata din Orhei
Ana-Maria Guja, dintr-o localitate din raionul Orhei, a dispărut fără urmă, după ce a urcat într-o mașină de ocazie, pe strada 31 august din Orhei, pe 12 aprilie, la ora 21:00. De atunci, fata a fost de negăsit. Dar momentul în tânăra a urcat în automobilul condus de fostul polițist Gheorghe Cotorobai a fost surprins de o cameră de supraveghere.
Mai mult, Ion Mocanu, iubitul tinerei dispărute la Orhei, a arătat ultimul mesaj al Anei, în care aceasta spune că a urcat într-o mașină. Dar șoferul automobilului în care a urcat tânăra le-a declarat polițiștilor că fata a coborât la marginea drumului imediat după ce și-a dat seama că a urcat într-o mașină străină, iar el și-a continuat drumul.
Gheorghe Cotorobai este fost polițist, care a mai activat la Penitenciarul Nr.10 de tip semiînchis. El a fost părăsit de soție, este șomer, iar în ultima perioadă consuma alcool în exces și era agresiv, potrivit poliției.