Deputaţii au adoptat, astăzi, o iniţiativă legislativă care prevede că în incinta unităţilor de învăţământ de stat şi particular se interzice prepararea, comercializarea şi distribuirea alimentelor nerecomandate şcolarilor şi preşcolarilor.
Propunerea intitulată "proiect de lege pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar" a fost adoptată de deputaţi cu 186 voturi "pentru", niciun vot "împotrivă" şi 3 abţineri. Asta pentru că cei mai mulţi deputaţi consideră că vânzarea la chioşcurile din incinta unităţilor de învăţământ a alimentelor tip fast-food duce la îmbolnăvirea copiilor de diabet, obezitate şi boli cardio-vasculare.
Potrivit actului normativ, Ministerul Sănătăţii va întocmi şi actualiza o listă a alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor, conform recomandărilor specialiştilor în nutriţie. Inspectoratele şcolare vor prelua această listă şi o vor comunica unităţilor de învăţământ. Proiectul mai prevede că alimentele nerecomandate sunt cele care au un aport suplimentar de grăsimi, zahăr, sare, îndulcitori, aditivi alimentari şi au un efect dăunător sănătăţii.
În plus, meniurile servite în cantinele unităţilor de învăţământ vor fi avizate de specialişti în nutriţie acreditaţi de Ministerul Sănătăţii. Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, astăzi deputaţii luând decizia finală.
(14:30)