Fascinanţii oameni care îşi poartă viaţa în „garsoniere”

Oana Dan in Social la 23 aprilie 2011, 23:39

PROTECŢIE SOCIALĂ. Oricine poate pierde locul de muncă şi casa şi ajunge pe străzi unde viitorul nu mai poartă numele cert al unor planuri. Prima mână de ajutor vine de la Samusocial.

Sunt oameni care au pierdut atât de mult, încât puţinul rămas e înghesuit în sacoşe mari de rafie – supranumite „garsoniere” – pe care le poartă după ei. Pentru ei prezentul este un timp fără perspectiva viitorului, iar în condiţionalul optativ nu mai cred de ani buni. Medici, avocaţi, ingineri, alcoolici, persoane cu dizabilităţi, oamenii cu HIV/SIDA, familii cu copii, bătrâni daţi afară din casă de copii etc. „O categorie fascinantă”, cum îi descrie Elena Adam, coordonator de proiecte la organizaţia Samusocial (Serviciul de Ajutor Mobil de Urgenţă), singurul ONG care le întinde o mână de ajutor odată ce ajung pe străzi. Oricine poate ajunge un om al străzii, explică Elena Adam. „E contextual. Oricând poţi pierde locul de muncă sau casa, rudele şi prietenii te resping şi ajungi în stradă”, unde descoperi un sistem de asistenţă socială care nu oferă decât 300 de paturi în centrele de adăpost. Chiar dacă oficial sunt 3.800 de oameni fără locuinţă pe străzile Capitalei, dar estimarea Samusocial indică o cifră de 5.000. Subcapacitarea sistemului de stat e vizibilă nu numai în subdimensionarea ajutorului acordat, ci şi în politica hârtiilor de care se lovesc cei rămaşi pe străzi. Dacă au norocul să ajungă la o direcţie de asistenţă socială, aici demersurile pentru o pensie, un ajutor sau vreun alt tip de indemnizaţie sunt 100% birocratice. „De unde să adune toate hârtiile un om care nu mai are casă”, se întreabă cu amărăciune Elena Adam, care de 15 ani lucrează cu adulţii străzii. O motivează faptul că, dacă merge pe jos de la Piaţa Unirii la Universitate, o salută câţiva oameni ai străzii şi o întreabă de sănătate. „E important ca oamenii să îi vadă aşa cum sunt ei: creativi, spirituali, plini de imaginaţie. Sunt nişte oameni frumoşi”, mai spune aceasta. Atelierul de reinserţie, o şansă Adulţii care ajung în stradă se pot adresa ori direcţiilor de asistenţă socială din fiecare sector, ori echipelor mobile ale Samusocial. „Noi avem un centru în care un medic, un asistent social şi un psiholog preia fiecare caz. Asistentul social îi reface actele, îi face un dosar de angajare, de ajutor social, de cantină, de pensie la limită de vârstă, sau medicală, sau indemnizaţie pentru familie monoparentală. Încearcă să îi găsească un loc de muncă. Medicul îl tratează de râie, păduchi, infecţii. Psihologul lucrează pe consiliere motivaţională”, explică Elena Adam. În plus, echipele mobile ies pe străzile Bucureştiului pentru a identifica noi persoane şi a le ajuta. „Echipele încearcă să găsească soluţii acum pentru că mâine poate e prea târziu şi omul respectiv nu mai este. Ne rugăm de centrele direcţiilor sociale să îi adăpostească, să mai pună o saltea pe jos, ne dau şi lacrimile uneori, dar sunt lacrimi sincere”, continuă aceasta. Numai anul trecut au apărut 900 de cazuri de oameni noi, mai ales pe fondul pierderii locurilor de muncă. În plus, anual 300 de astfel de persoane mor. Pe lângă sistemul construit la o scară prea mică faţă de nevoile adulţilor străzii, aceştia se lovesc şi de prejudecăţile semenilor, care le pun etichete sociale şi îi trimit la muncă. „Oamenii cred că dacă sunt adulţi, să se ducă la muncă, dar foarte puţini se gândesc că este greu să găseşti un loc de muncă – calificarea lor este una medie – iar odată găsit locul de muncă, apar alte provocări. Până la primul salariu unde va dormi, plus că trebuie să se spele, să mănânce. Şi atunci cum să faci...rezişti o săptămână, dar la un moment dat cedezi”, adaugă ea. Acum doi ani, Samusocial şi Ateliere Fără Frontiere au pornit cu fonduri europene un atelier de reinserţie profesională, unde câteva zeci de persoane lucrează timp de cel mult un an şi, între timp, sunt consiliate profesional şi urmează cursuri de recalificare, în funcţie de cererea de pe piaţa muncii. Anul trecut, Samusocial a reuşit să angajeze 57 de persoane fără adăpost. „Poate nu pare cine ştie ce, dar noi ştim cât de greu este. Sărbătorim fiecare loc de muncă în parte”, spune Elena Adam. Proiectul acesta, alături de cel al echipelor mobile şi al cabinetului medico-psiho-social sunt derulate cu ajutorul finanţatorilor Samusocial: BRD, Alcatel-Lucent, Carrefour, Fundaţia Internaţională Carrefour, ApaNova şi Fundaţia Soros România. Însă, odată angajat, pericolul recurenţei pândeşte, chiar şi după 10 ani. „Şansele să ajungă pe străzi din nou sunt mari pentru persoanele integrate pentru că îşi pot pierde locul de muncă. Cam 80% revin pe străzi, la 2-3 ani, la 4 ani, chiar şi la 10 ani”, explică aceasta, precizând că cei fără adăpost rămân vulnerabili chiar şi după ce îşi găsesc un loc de muncă. „Cât sunt pe stradă există un mister, un miracol, ceva îi ajută să supravieţuiască. Pe de o parte e vorba de instinctul de conservare, dar clar e ceva mai mult decât atât. Nu ştiu ce îi ţine, ce le dă puterea să meargă mai departe şi să nu-şi piardă simţul umorului. Iar când reuşesc să obţină un loc de muncă şi să închirieze ceva, nu se mai gândesc la ce a fost, o iau de la capăt”, explică Elena Adam, precizând că traumele persistă, în ciuda consilierii psihologice. MĂRTURIE: „Încep să văd altă viaţă” Valentin, un bărbat de 51 de ani, care a rămas fără casă după ce a căzut victimă unei escrocherii imobiliare, a primit o nouă şansă în viaţă, în urma unei operaţii oculare. Până la operaţia prin care i-a fost înlocuit cristalinul bolnav de la ochiul drept, din cauza căruia vedea ca printr-o pungă, Valentin percepea lumea mai mult „cu mintea şi sufletul”. Asta şi din cauza faptului că suferea de cataractă matură la ambii ochi, după cum povesteşte într-o mărturie video postată pe site-ul Samusocial. Cu ajutorul donaţiilor, organizaţia a strâns banii necesari operaţiei.

„Încep să văd din nou altă imagine, altă viaţă, altă lume”, a declarat Valentin când ochiul drept a redevenit funcţional. Odată cu vederea recăpătată, bărbatul şi-a făcut şi planuri, printre care să se mute cu chirie, să îşi refacă viaţa, să îşi găsească o prietenă. „Viaţa începe de la orice vârstă, n-am crezut până acuma, dar realitatea mi-a oferit un exemplu. Mi-aţi dat şansa să fiu ce am fost şi să depăşesc ce am fost. Va mulţumesc pentru donaţii”, le-a transmis el celor care au donat bani pentru operaţia lui.