„Farmecele” nu i-au folosit. Motivul pentru care a fost condamnată o celebră ghicitoare

ghicitoare

Curtea de Apel Iași a condamnat-o cu suspendare, pentru trafic cu substanțe toxice, pe cea mai cunoscută ghicitoare din zona Bârlad, Dinarca Brătianu, care este și sora bulibașei din oraș.

În prima instanță, la Bârlad, a fost achitată, dar procurorii au făcut apel, astfel că dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Iași. Practicantă a magiei albe, Dinarca a susținut că mercurul descoperit în casa ei, în mai 2018, la o percheziție, de către polițiști, era moștenit de la tatăl său, Iorgu Brătianu, care făcea ceaune cu el.

Dacă judecătorii bârlădeni au crezut, cei de la Iași nu s-au lăsat impresionați de „farmecele” magiei albe practicată de Dinarca și au condamnat-o la închisoare cu suspendare. Dar, pentru că Dinarca mai are un proces penal pe rol, pentru complicitate la infracțiunea de viol, în cazul că va fi condamnată, va trebui să execute pedeapsa în penitenciar.

Ghicitoarea Dinarca Brătianu, de 62 de ani, a fost acuzată de procurorii bârlădeni de trafic cu substanțe toxice, mai precis de mercur alb. Judecătoria Bârlad a achitat-o pe 9 iulie anul trecut, dar procurorii au făcut apel la CA Iași. Dinarca Brătianu a fost pedepsită de magistrații ieșeni, după ce mascații au descoperit că aceasta avea substanțe interzise.

Condamnată la închisoare cu suspendare

„Instanța admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad. O condamnă pe inculpata Dinarca Brătianu la pedeapsa de un 1 an și 4 luni de închisoare, cu suspendare, pentru trafic de produse sau substanțe toxice. Inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, cu durata de 60 de zile, în cadrul unei instituții de amenajare a spațiilor verzi sau de salubritate din subordinea Primăriei municipiului Bârlad, la alegerea consilierului de probațiune. Definitivă”, au decis judecătorii ieșeni, scrie vremeanoua.ro.

Dinarca Bratianu, sora bulibașei din Bârlad, a ajuns în vizorul polițiștilor de la Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase al IPJ Vaslui în urma unei percheziții ce viza o altă cauză penală. La descinderi, în locuința lui Dinarca, polițiștii au descoperit un recipient cu 1,6 kilograme de mercur, substanță foarte toxică, a cărei deținere este interzisă prin lege. Percheziția a avut loc pe 18 mai 2018, polițiști găsind într-o magazie, o sticlă din plastic care conținea o substanță argintie cu masă densă. Ulterior, s-a constatat că substanța respectivă era mercur. La audieri, Dinarca a susținut că știa că este mercur în acea sticlă.

„Îl foloseam la descântece pentru copii și oameni apropiați. Foloseam mercurul într-un ritual, în care topeam într-un polonic cositor, iar, peste acesta, turnam de trei ori mercurul. Eu nu știam că este interzis să ai mercur în casă. Mercurul a rămas de pe vremea când trăia tatăl meu. Mercurul era folosit la confecționarea cazanelor”, a spus anchetatorilor Dinarca Brătianu.