Fără teste unice şi cu Bac-ul simplificat, de la anul

Fără teste unice şi cu Bac-ul simplificat, de la anul

Începând cu anul şcolar 2009- 2010, pe elevii de gimnaziu şi pe liceeni îi aşteaptă noi schimbări în ceea ce priveşte modalităţile de evaluare şi de admitere. Testele cu subiect unic vor fi eliminate şi le vor lua locul evaluările naţionale, a căror periodicitate va fi hotărâtă până în luna aprilie a acestui an.

Nici examenul de Bacalaureat nu scapă de schimbări. Considerat de ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, depăşit şi irelevant pentru nivelul de pregătire a liceenilor, Bacalaureatul va căpăta o altă formă anul viitor. Cel mai probabil, spun surse din domeniul educaţiei, se va reduce numărul de probe de la şapte la trei.

Liceul cu opt „calificări“ „Nu vreau să mă gândesc într- o perspectivă îndepărtată la aceste schimbări. Totuşi, anul ăsta nu se mai poate face nimic, pentru că metodologia spune că nu se pot face schimbări în curriculum decât cu un an înainte. Schimbările sunt totuşi necesare, sunt o cerinţă a Pactului pentru Educaţie“, şi-a motivat intenţiile Ecaterina Andronescu.

Ministrul educaţiei şi-a exprimat şi dorinţa ca din anul şcolar 2009-2010 să nu se mai ţină cont de notele din gimnaziu pentru admiterea la liceu. „Trebuie să ţinem cont de creşterea per formanţei în şcoli. Pentru asta, avem de gând să realizăm un curriculum bazat pe dobândirea celor opt competenţecheie prevăzute de Pactul pentru Educaţie şi să gândim o modalitate de evaluare a competenţelor. Noi lucrăm acum la curriculum, urmând ca în aprilie să dăm proiectul de lege în parlament“, a promis ministrul Andronescu.

"Ne vom gândi la o formulă ca să facem examenele serioase şi exigente. Elevul copiază în şcoală şi îşi creează falsa impresie că poate să facă lucrul acesta oricând în viaţă." - Ecaterina Andronescu, ministrul educaţiei

Bac-ul dat în universităţi

Examenul de Bacalaureat va suferi simplificări, dar ministrul educaţiei asigură că examenul va fi „foarte exigent“. Îngrijorată de fenomenul copiatului la examene, Andronescu va lucra şi la un sistem mai eficient de supraveghere a elevilor.

O măsură ar putea fi organizarea examenelor în sediul universităţilor. „Ne vom gândi la o formulă ca să facem examenele serioase şi exigente. Elevul copiază în şcoală şi îşi creează falsa impresie că poate să facă lucrul acesta oricând în viaţă“, a mai spus ministrul. OPT DINTR-O LOVITURĂ Liceul te învaţă să fii patron

La terminarea liceului, conform Pac tului pentru Educaţie pe care mi nistrul Ecaterina Andronescu vrea să-l pună în aplicare, elevii ar trebui să aibă dobândite opt competenţe-cheie.

Acestea sunt:

  • de comunicare în limba maternă şi în două limbi de circulaţie internaţională;
  • fundamentale de matematică, ştiinţe şi tehnologie;
  • digitale - de utilizare a tehnologiei informaţiei pentru cunoaşterea şi rezolvarea de probleme;
  • axiologice sau de valorizare (necesare pentru participarea activă şi responsabilă la viaţa socială);
  • pentru managementul vieţii personale şi al evoluţiei în carieră;
  • antreprenoriale;
  • de expresie culturală;
  • de a învăţa pe tot parcursul vieţii.

8 competenţe-cheie ar trebui să capete absolvenţii de liceu din România, începând din anul şcolar 2009-2010

Ne puteți urmări și pe Google News