DESPĂGUBIRI. Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) trebuie să soluţioneze 46 de dosare de despăgubire apărute în urma accidentelor făcute de maşini înmatriculate în România care au circulat în spaţiul economic european fără asigurarea RCA şi au fost implicate în accidente, potrivit preşedintelui biroului, Liviu Stoicescu.
De la mijlocul anului trecut, maşinile care prezintă însemne că sunt înmatriculate în România pot trece în spaţiul economic european fără a prezenta la graniţe dovezi că au asigurare. Cartea Verde nu mai există, RCA fiind valabilă în întregul spaţiu european. Acesta este efectul unui acord multilateral încheiat între România şi celelalte state. Dacă autovehicule înmatriculate în ţara noastră, dar neasigurate, produc accidente în alte state, BAAR plăteşte despăgubirile dintr-un fond la care contribuie asigurătorii autohtoni.