Milioanele de cărţi de muncă depuse la casele de pensii sunt în mare parte prelucrate şi scanate, însă au mai rămas câteva zeci de mii care îşi aşteaptă rândul pentru a fi introduse în baza de date.
În acest moment, mai sunt de introdus puţin peste 37.000 de carţi de muncă din cele peste 5 milioane depuse pentru a fi introduse în baza de date electronică de la nivelul caselor de pensii. Totul merge mai lent pentru că cei angajaţi pentru o perioadă determinată pentru introducerea datelor şi scanare şi-au încheiat contractul, iar munca o fac angajaţi din casele judeţene şi a Municipiului Bucureşti. Românii care nu au apucat să îşi lase carnetele de muncă la prelucrat şi scanat o mai pot face încă. La ce ajută scanarea Date centralizate la nivelul Casei Naţionale de Pensii arată că până la sfârşitul anului 2010 au fost culese date din carnetele de muncă, despre stagiile de cotizare realizate anterior datei de 1 aprilie 200, pentru un număr de aproximativ 5,2 milioane de carnete de muncă. În arhiva electronică au fost scanate şi introduse până în martie 2012 aproximativ 4,1 milioane de carnete. "Scopul acestei activităţi este constituirea unei arhive electronice privind stagiul de cotizare realizat anterior datei de 1 aprilie 2001. După această dată, evidenţa contribuţiilor angajaţilor se face după declaraţiile electronice depuse de angajatori", explică Angelica Mihail, director al Direcţiei Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Casei Naţionale de Pensii. Scopul final este realizarea unei baze de date online, unde angajaţii şi cei care calculează cuantumul pensiilor să poată avea acces rapid. "Arhiva electronică va permite să se facă mai uşor dosare de pensionare, dar şi estimări privind numărul de persoane ce vor fi pensionate.“ ANGELICA MIHAIL, Director Direcţia Comunicare Casa Naţională de Pensii LIDER 600.000 de cărţi prelucrate în Bucureşti Cele mai multe cărţi de muncă rămase nearhivate (peste 20.000) sunt în Bucureşti, unde au fost de altfel şi cel mai mare număr de carnete depuse (peste 600.000). "Datele din fiecare carte de muncă sunt introduse de doi operatori, iar o a treia persoană face o verificare. Dacă se descoperă greşeli, se rectifică. Se elimină astfel riscul să apară erori", explică angajaţii care se ocupă de acest proces laborios. În momentul în care carnetele au fost introduse în baza de date şi scanate, cei care le-au depus sunt notificaţi şi ar trebui să vină la casele de pensii să le ridice.