Presedintele Camerei Deputatilor il prefera pe Videanu lui Vanghelie si recunoaste ca Liviu Negoita nu are contracandidat la sectorul 3.
Mircea Marian: Cum se termina scandalul „Norica Nicolai”? Bogdan Olteanu: La „trebonal”. Cred ca politic s-a spus ce era de spus de ambele parti. S-au scris scrisori, s-au facut declaratii de presa, au fost mai multe intalniri decat in tot anul trecut. De acum incolo, Curtea Constitutionala arbitreaza intre puterile statului care nu se inteleg.
M.M.: Ca jurist, ce asteptati de la Curtea Constitutionala? Eu astept sa recunoasca precedentul stabilit in dosarul „Cioroianu”.
Ioana Lupea: Bun, si daca nu se va intampla asa? Daca nu se va intampla asa, vom respecta decizia Curtii, ca intotdeauna, si atunci cand nu ne convine. Dar in acest caz inseamna ca-si schimba complet pozitia de anul trecut.
I.L.: PNL trebuie sa faca o alta numire. Discutam atunci.
M.M.: De ce nu v-ati adresat mai repede Curtii Constitutionale? De ce nu s-a adresat guvernul? Inteleg ca, intre timp, guvernul a finalizat sesizarea conflictului de constitutionalitate.
I.L.: Dar dumneavoastra sunteti un candidat pentru postul de ministru daca partidul v-o va cere? Eu nu cred ca partidul imi va cere mie asa ceva pentru ca eu am o responsabilitate pe care trebuie sa mi-o duc la capat. Am fost in guvern, imi place ce fac la parlament. Cred ca e o buna ocazie si pentru altii sa-si asume responsabilitati executive.
M.M.: Nu vi se pare ca disputa dintre presedinte si ministrul interimar Teodor Melescanu pe cele 8 dosare va intari perceptia ca PNL nu face altceva decat sa blocheze lupta impotriva coruptiei? Deocamdata, incearca sa puna in aplicare legea si sa procedeze in mod consecvent. Eu as fi foarte bucuros daca toate institutiile si toti oamenii ar proceda consecvent.
M.M.: Pana acum, niciun ministru nu a cerut intregul dosar de la presedintie. Asa scrie in lege, dosarul cauzei, haideti sa schimbam legea. Melescanu a si zis ca nu e suficient de explicita si coerenta si va propune schimbarea legii.
I.L.: Sunt de acord cu dumneavoastra, dar oamenii nu se uita la detalii. Hai sa va mai dau un exemplu de detaliu la care oamenii poate ca nu se uita, dar exista. Principala nemultumire a presedintelui fata de Norica Nicolai vine din faptul ca, in ‘87, o persoana ar fi putut sa faca inchisoare dintr-o eroare a procurorului Norica Nicolai. In 1998, o persoana a fost arestata, tinuta 6 luni in arest preventiv, dupa care a castigat procesul si a fost declarata nevinovata. A dat statul roman in judecata la CEDO si a castigat despagubiri. Procurorul care l-a tinut 6 luni nevinovat in arest se numeste Daniel Morar. Eu m-as astepta ca Basescu sa-i trateze cu aceeasi moneda si pe Daniel Morar, si pe Norica Nicolai. Ori sunt buni amandoi si nu ne uitam ca acum 10 sau 20 de ani au facut o greseala profesionala, ori sunt rai amandoi.
M.M.: Dar nu asta a fost problema in cazul Noricai Nicolai. Ea a schimbat datele din mandatul de arestare. Hai sa nu-i spun fals.Daca era fals ar fi bagat-o la puscarie banuiesc. Eu cred ca adevarata problema, daca vorbim despre competenta, este daca ai fost sau nu un procuror bun.
M.M.: Norica Nicolai a fost sanctionata cu avertisment chiar de colegii ei. E bine ca au sanctionat-o, presupun ca daca a gresit era normal sa fie sanctionata. Mie mi se pare o nebunie sa invoci impotriva unui om ceva ce a facut acum 20 de ani. Poate de atunci a mai invatat.
M.M.: Dar parca sustineati Legea lustratiei. Eu sustin Legea lustratiei. Traian Basescu a spus ca e neconstitutionala.
M.M.: Si Norica Nicolai mi se pare ca a votat impotriva. Nu, a votat pentru.
I.L.: Dar Nicolai a votat un lucru... A propus niste modificari importante.
I.L.: Care modifica esenta Legii lustratiei.Nu, introduce doua persoane care probabil nu aveau ce cauta in Legea lustratiei.
I.L.: Norica Nicolai a votat in Senat impotriva unor legi si ordonante propuse chiar de cabinetul Tariceanu. Dati-mi un exemplu.
I.L.: Ordonanta DNA Ea zice ca a votat pentru si ne-a aratat si lista de vot.
I.L.: La Legile sigurantei nationale, in comisie, Nicolai a votat altfel decat o cerea pozitia partidului. A propus amendamente care au schimbat-o. Si, din fericire, acele amendamente sunt la o lege care are Camera Deputatilor drept Camera decizionala. Sper sa le indreptam.
I.L.: Le indreptati, dar pana la urma amendamentele propuse de Nicolai si voturile ei din Senat raman. Raman si va duce crucea asta si la viitoarele alegeri.
M.M.: Asta nu a contat in decizia de a o sustine ca ministru? Ba si asta a contat in decizia de a o sustine, si toate aceste lucruri pe care le invocati, inclusiv istoria cu nepoata, au costat-o pe Norica Nicolai trei ani de mandat de ministru. Faptul ca ea a ajuns sa poata fi considerata potrivita ca ministru doar acum se datoreaza, in foarte buna masura, si acestor lucruri cu care partidul nu a fost de acord.
„Nu dorim sa avem in 2008 o disputa intre candidatul nostru si Basescu” M.M.: Ce se intampla dupa Tariceanu la conducerea Partidului National Liberal? V-ar tenta sa candidati la presedintia partidului? Nu stiu sa va spun acum daca voi fi pregatit. Noi suntem obisnuiti sa schimbam presedintii, asa ca nu-i o problema.
I.L.: Se spune ca in PNL, imediat dupa ce este ales un presedinte, oamenii se gandesc deja la urmatorul. Fara indoiala, cred ca suntem la al saselea.
I.L.: Cine ar fi potrivit pentru functie, macar ca profil? Un lider capabil sa asculte si in dreapta, si in stanga. PNL e un partid cu multe idei, divergente, dar asta nu inseamna ca unele sunt bune si altele proaste.
M.M.: Pe Traian Basescu l-ar putea bate cineva din PNL la alegerile prezidentiale din 2009? N-am auzit pana acum de foarte multi candidati. Acum ma intereseaza mai mult candidatii pentru primarii. Pana la alegerile prezidentiale mai sunt doi ani.
I.L.: PNL trebuie sa-si prezinte candidatul la presedintie, iar 2008 ar fi momentul potrivit. Eu cred ca una dintre dorintele domnului Basescu este sa se discute in continuare despre Domnia Sa, si nu despre alegerile locale sau parlamentare. Pentru ca, evident, Domnia Sa este mai puternic decat Partidul Democrat, primarii sau parlamentarii sai. Nu ne intereseaza sa construim in 2008 o disputa intre candidatul nostru si domnul Traian Basescu. Ne intereseaza sa vorbim despre asfalt, borduri, pentru alegerile locale, despre legislatie, mediu, impozite, pentru alegerile parlamentare. Dupa aceea vorbim si despre presedintie.
I.L.: Cum vedeti candidatul PNL? Sa semene cu Mugur Isarescu, cu Crin Antonescu, cu Radu Duda, caci si despre el se zvoneste ca ar fi un posibil candidat? Am trecut prin experiente prezidentiale care nu au reusit sa consolideze institutia, tocmai datorita intensitatii contestarii celor trei presedinti ai Romaniei de dupa ‘90. Cred ca ar trebui sa incercam o persoana capabila de consens, de dialog, sa fie un presedinte al tuturor romanilor. Daca nici in aceste conditii institutiile statului nu vor functiona bine, vom avea nevoie de o reforma constitutionala. Sa desenam o Constitutie care sa spuna, mai pe romaneste, cine ce face.
M.M.: Aceasta Constitutie ar trebui sa treaca printr-un referendum. Romanii vor un presedinte puternic. M-a intrebat cineva de ce nu adoptam modelul american. Il acceptam, dar cu toate laturile sale, cu administratii locale foarte puternice si cu un parlament extrem de puternic. Va spun un lucru care, sigur, poate sa sune ciudat: presedintele Americii nu e ales direct. Vrem un presedinte ales indirect? Ganditi-va ca si presedintele Romaniei ar fi ales de electori: cati dintre ei ar vota asa cum au fost mandatati de cetateni?
I.L.: Exista varianta sa propuneti pentru presedintie un om din afara partidului, neangajat politic? Sigur ca poate fi luata in calcul si o asemenea varianta.
I.L.: Exista o discutie referitoare la Mugur Isarescu in interiorul PNL? Am auzit foarte multe conversatii de cafea, si nu numai in interiorul PNL, ci si la Partidul Democrat, la un moment dat. Mugur Isarescu este un mit, vazut de foarte multi ca o solutie. Eu nu l-am intrebat daca e interesat. Si, repet, eu nu am sa intreb pe nimeni daca e interesat, cel putin pana trecem de locale si parlamentare.
PRIMARII LUI OLTEANU
Chiliman pentru Bucuresti, Fenechiu pentru Iasi
M.M.: Ludovic Orban castiga alegerile la Bucuresti? El si-a manifestat intentia de a candida, asta e primul pas, dupa care vedem sondajele de opinie pe care le-am comandat.
M.M.: Candidatura trebuie confirmata? Candidaturile trebuie confirmate printr-un sondaj de opinie si, ulterior, printr-o decizie a partidului. A fost nominalizat de organizatia de Bucuresti pentru a putea sa intre in sondaj.
M.M.: Cine ar mai putea sa intre in acest sondaj din partea PNL? De exemplu, Chiliman. Chiliman poate fi o solutie. Nu spun ca e mai bun decat Orban sau ca l-as prefera lui Orban. E o decizie a partidului, vom vedea.
I.L.: Dar aveti pe cineva care sa-l bata pe Liviu Negoita la sectorul 3? Nu cred. E un om care a muncit, si asta se vede in optiunile alegatorilor.
I.L.: Presupunand ca in turul al doilea se vor infrunta un candidat al PSD cu un candidat al PD, pe cine veti vota? Mai nenorocim orasul pe inca patru ani.
M.M.: Dar veti negocia pentru turul al doilea pentru sustinerea unui anumit candidat? Asta e o prostie. Se va negocia dupa alegeri pentru formarea majoritatii in consiliile locale si judetene si pentru functiile de viceprimari si vicepresedinti de consilii judetene, pornind si de la premisa ca presedintii de consilii judetene vor fi alesi uninominal.
I.L.: Revin: daca in turul al doilea vor intra Vanghelie si Videanu, pe cine veti sustine dv. personal? L-am mai sustinut pe Videanu, intre cei doi l-as sustine pe Videanu.
I.L.: Cate orase mari apreciati ca veti castiga la alegerile locale? La Oradea am anuntat deja un candidat foarte bun, pe Ilie Bolojan, actualul secretar general al guvernului, si sunt convins ca va castiga. Daca vom avea candidati de talia lui Ilie Bolojan si in alte orase mari, atunci sigur ca le vom castiga. Daca vom avea oameni care nici nu stiu sa vanda, nici n-au ce vinde, atunci le vom pierde.
I.L.: La Iasi? La Iasi nu avem inca un candidat, dar sunt convins ca cel mai bine plasat dintre liberali isi va asuma candidatura. Spuneati ca avem oameni puternici la Iasi, oameni care numesc guverne. Pai, daca numeste guverne, atunci ii poate convinge si pe ieseni sa-l voteze.
I.L.: Relu Fenechiu? A avut un start foarte bun in 2004. Sa-l vedem in 2008.
I.L.: La Timisoara? PNL si PNTCD au decis sa-l sustina impreuna pe primarul Ciuhandu, vom candida impreuna si pentru consiliul local, si pentru consiliul judetean si nu va ascund ca exista genul acesta de parteneriate cu PNTCD, mai ales in Ardeal, acolo unde PNTCD are inca structuri importante si oameni care cred inca in PNTCD. La Maramures s-a semnat un astfel de parteneriat.
M.M.: La Cluj il bate cineva pe Emil Boc, pentru ca acolo aveti doi oameni puternici, pe Marius Nicoara, presedintele consiliului judetean, si pe Norica Nicolai. Dupa logica Fenechiu, poate ca-i propunem Noricai sa candideze la primarie. Am vorbit cu Nicoara. El este hotarat sa candideze uninominal la presedintia consiliului judetean, dar trebui sa gaseasca pe cineva in spatele lui pentru a-l propune pentru primarie.
I.L.: Accidentul din luna decembrie i-a afectat imaginea lui Ludovic Orban, ministrul transporturilor? Saptamana aceasta probabil ca Parchetul se va pronunta cu privire la accident si, daca concluzia va fi ca nu a accidentat-o pe fata aceea, el va aparea mai mult ca o victima. Au fost cateva dezbateri publice in care el nu a fost ascultat, normele deontologice fiind incalcate. E posibil - si din ce stiu eu el mizeaza pe acest lucru - ca situatia sa se rastoarne in favoarea lui. Sigur, eu n-as conduce masina daca ar trebui sa ma ocup si de deszapezire, daca as avea pe cap atatea lucruri.
POLITICA EXTERNA
„Suntem singura tara care nu are un calendar al retragerii din Irak”
M.M.: Nu regretati incidentul cu ambasadorul SUA, Nicholas Taubman? Bineinteles ca imi pare rau si am inteles ca si lui ii pare rau de incident. Nu regret ca i-am raspuns. Din cand in cand, mai trebuie sa mai si raspunzi.
M.M.: Nu vi se pare ca acest guvern da sentimentul ca are o politica anti-americana si pro-rusa? Ma refer la retragerea din Irak, la incidentul cu domnul Taubman... Nu l-as confunda pe domnul Taubman cu America.
M.M.: PNL isi mentine decizia de a cere retragerea din Irak? Am vazut deja o declaratie a ministrului apararii conform careia, cu ocazia Summitului NATO din aprilie, se va stabili si calendarul retragerii. Acesta a fost deja discutat, toate tarile si l-au asumat. Singura tara care nu are un calendar al retragerii din Irak este Romania. Basescu va vrea sa retraga trupele din Irak, probabil, dupa ce pleaca americanii. Ne intoarcem la ratiune si stabilim un calendar al retragerii.
CE SPUNE DESPRE...
IMAGINEA PARLAMENTULUI
„O sa-i ridic in picioare sa spuna „da” sau „nu” la uninominal”
M.M.: Credeti ca ati reusit sa imbunatatiti imaginea parlamentului? Nu cred si nici nu am urmarit acest lucru. Nu cred ca imaginea poate fi imbunatatita atata vreme cat fondul nu se schimba. Atata vreme cat functia de reprezentare a parlamentarului nu este luata in serios de acestia si nu este respectata de alegatori, imaginea parlamentului nu se va imbunatati. Si atunci, eu pot sa fac un brad de Craciun sau sa plantez pomi in curtea institutiei, dar nu imbunatatesc imaginea. Cand o sa-i reprezentam bine pe alegatorii nostri, atunci o sa avem o imagine buna.
I.L.: Imaginea a fost afectata de povesti precum cea cu chiriile incasate de parlamentarii care au si case in Bucuresti. Asta este problema masei de parlamentari, alesi pe liste, care stau in spatele a cincisprezece care au proiecte, vorbesc. Cand nu vom mai avea liste si parlamentarul se va duce la el acasa sa explice de ce a votat o anume lege, sa vedem cum merge atunci. M-au intrebat niste ziaristi din Ardeal daca eu cred ca se va adopta Legea votului uninominal. Le-am spus ca sunt convins, pentru ca o sa-i ridic in picioare sa spuna „da” sau „nu”. Si dupa aceea sa-i vad ca explica in micul dumneavoastra orasel de ce au zis „nu”.
M.M.: Si asta cand se va petrece?Mai mult decat probabil miercuri, 6 februarie. Comisia de cod electoral va termina raportul in ultima saptamana din ianuarie si vom indrepta cele trei articole declarate neconstitutionale.
I.L.: Asta ar insemna ca parlamentarii PD-L ar trebui sa se ridice in picioare si sa explice de ce nu voteaza legea guvernului. Nu stiu daca nu o voteaza, dar vor trebui sa explice votul.
I.L.: Cum s-a rezolvat problema cu chiriile? I-am trimis pe toti la Comisia de disciplina, vor trebui sa dea explicatii pentru banii luati. Se va stabili ce bani trebuie sa dea inapoi, iar cei care au gresit vor fi sanctionati. Pentru viitor, am stabilit un nou text care spune ca parlamentarii care detin proprietati in Bucuresti ce pot fi folosite nu vor mai avea dreptul nici la decont, nici la camera la hotel. Sunt si smecheri care au casa in Bucuresti si stau la hotel.
M.M.: Dar cum a fost posibil ca acest parlament sa voteze in unanimitate acele controversate amendamente la Codul Penal si Codul de Procedura Penala?Daca domnii parlamentari din comisia respectiva ne-au spus ca ei asa au discutat si asa e bine... S-au mai si consultat inainte de sedinta de plen. Asa functioneaza, de aceea avem comisii. Nu pot sa analizez fiecare consecinta a fiecarui amendament.
M.M.: Exista sentimentul ca avocatii din parlament au vrut sa-si favorizeze clientii, asa ca amendamentele acestea controversate vor mai trece o data de parlament...De data asta, toata lumea stie despre ce este vorba si toata lumea va sta cu ochii pe parlament, deci nu va mai tine sa le impui fara sa stii despre ce vorbesti.
TESTUL DE SINCERITATE
Tandemul Olteanu - Hrebenciuc, o placa turnanta in sustinerea guvernului
I.L.: Reprezinta Viorel Hrebenciuc un model pentru dumneavoastra? Nu. Nu este un model pentru mine, este un partener si va fi atata vreme cat va fi liderul parlamentar al PSD.
I.L.: Dar tandemul Hrebenciuc - Olteanu este o placa turnanta in relatiile PNL cu PSD? A fost o placa turnanta in sustinerea a multe proiecte ale guvernului. Dar cei de la PSD nu au votat mai multe proiecte decat a votat PD de cand este in opozitie.
M.M.: Sunteti multumit de ministrii pe care i-ati sustinut, Cristian Adomnitei si Tudor Chiuariu? Nu l-am sustinut pe Cristian Adomnitei, nu a fost ideea mea.
M.M.: Dar pe Chiuariu? Pe Chiuariu n-am sa va mai spun ca nu l-am propus eu, pentru ca nu mai este ministru. Este intr-o situatie foarte delicata, si cu dosare, si cu altele, asa ca ar fi extrem de delicat sa nu mi-l asum. Deci, mi-l asum.
M.M.: Ce veti face in 2008? Ramaneti parlamentar? Este o conditie fundamentala: eu pe lista nu mai candidez. Daca o sa fie vot uninominal, candidez, daca nu, asta este.
I.L.: Veti candida la functia de presedinte? Sau o preferati pe cea de premier? Daca ar fi sa aleg, as prefera functia de premier.