Silviu Brucan, „Oracolul din Dămăroaia”, agentul americanilor și al rușilor, a fost mazilit după ce l-a făcut premier pe Petre Roman.
Despre Silviu Brucan, mulți își amintesc doar că acum 29 de ani a spus că românii vor avea nevoie de 20 de ani ca să învețe ce e democrația. După unii nu a avut dreptate, ei consideră că încă nu știm pe deplin. Proorocirea i-a adus porecla de „oracolul de la Dămăroaia”, cartierul bucureștean fiind cel în care, după apariția Scrisorii celor 6, i s-a stabilit domiciliul obligatoriu.
De altfel, tuturor semnatarilor li s-au stabilit domicilii forțate.
Brucan a murit, în 2006, la vârsta de 90 de ani. Se desprinsese de FSN încă din 4 februarie 1990, fiind bănuit, inclusiv de americani, că urmărea ruperea FSN. A intrat într-un partid comunist când avea 19 ani, în 1935. A ocupat multe funcții, dar cele mai vizibile au fost cea de secretar general la Scînteia, director al Radiodifuziunii, ambasador în SUA și la ONU.
După mișcările minerilor din noiembrie 1987, a devenit un critic public al lui Ceaușescu, ieșind din anonimatul impus de comuniști.
În primele zile ale Revoluției, Brucan a fost considerat ideologul noilor conducători. Totuși, rolul lui Brucan a fost mult mai important. El, creditat ca fiind „emisarul lui Gorbaciov”, l-a putut impune pe Petre Roman prim-ministru, a pus control pe presă și pe Interne. Ruptura de noua Putere i-au adus-o gura mare, este celebră sintagma „stupid people”, folosită la adresa românilor, și dorința de a controla lucrurile din umbră.
În iulie 1990, deși Brucan se rupsese de FSN, în telegramele CIA el era considerat în continuare: „proeminent FSN adviser” / „sfătuitorul principal al FSN”, dar drumul său mergea spre uitare. În ultimii ani de viață a fost invitatul permanent al unei emisiuni la ProTV, dar nu a mai exercitat influență reală în lumea politicii.
Vizitele în SUA și URSS, cheile succesului
Privind legăturile sale externe, este interesantă mărturia lui Eugen Mihăiescu, citată în cartea „Interviuri după Revoluție”, a lui Alex Mihai Stoenescu: „Brucan mi-a spus că a venit la New York pentru o intervenție chirurgicală și eu am fost conștient că intenționa să se instaleze la mine pe toată perioada. Nu mi-a cerut asta direct, iar eu am acceptat tacit, nu l-am întrebat cum de l-a lăsat Securitatea să plece, ba chiar m-am transformat în infirmieră și bucătăreasă, dornic să-l ajut să se înzdrăvenească și să-i ofer tot ceea ce avea nevoie pentru a-l dărâma pe Ceaușescu de la putere. Eram sigur că are forța pentru a izbuti. Omul acesta era din titan, dintr-o materie atât de dură încât mi-l și imaginam pe post de torpilă, făcând ditamai gaura în Ceaușescu. În timpul convalescenței sale, am făcut tot ceea ce era necesar ca să ajungă în formă optimă pentru a se lansa împotriva tiranului. Îl îngrijeam și îl răsfățam ca un lunetist care își curăță arma și o unge ca să nu prindă rugină. Iar Brucan, în ciuda bolii, era foarte activ. Când nu se mișca prin apartament, respectând recomandările medicilor, stătea întins pe canapea, întotdeauna cu un carnețel în care scria de zor sau dădea telefoane. Pe sofaua mea a compus „Scrisoarea celor șase”, de la telefonul meu și-a aranjat vizita la Londra și, mai ales, pe cea de la Moscova. L-am auzit într-o zi vorbind rusește și, după aerul mulțumit pe care-l afișa, am fost sigur că reușise să-l găsească pe vechiul său amic Anatoli Dobrinin, un important diplomat sovietic, care i-a explicat cum să procedeze pentru a obține viza de intrare în URSS. Brucan a trimis actele prin poștă și a primit „zapiska” prinsă cu o clemă de pașaport pe adresa apartamentului meu.”
Recomandările noastre
