Tinerii intelectuali de stânga prevăd că marea criză a capitalismului abia începe. Generaţia anticomunistă e fără milă: „Pe Marx îl citesc proştii şi frustraţii!“. Pe 14 martie s-au adunat 125 de ani de la moartea lui Karl Marx. De ce scriem (încă) despre el? Acest filosof, care a propovăduit triumful revoluţiei comuniste mondiale, triumful proletariatului împotriva clasei „exploatatoare“ a patronatului, care a imaginat o societate utopică, egalitară, a schimbat cumva viaţa fiecăruia dintre noi.
Cei trecuţi de treizeci de ani s-au format într-o lume care se revendica de la izvorul înţelepciunii marxiste, iar cei mai tineri redescoperă marxismul şi îi dau noi înţelesuri. Cum vor schimba ele lumea nu ştim. Ştim însă că punerea în practică a ideilor marxiste a costat umanitatea peste o sută de milioane de victime.
Critica adusă de Marx capitalismului a rezistat însă timpului şi, în multe dintre punctele sale fundamentale, este încă actuală. Politologul Vladimir Tismăneanu explică: „Marxismul înseamnă, mai presus de orice, ideea revoluţiei comuniste ca salvare a umanităţii. Cum ştim, s-a încercat acest lucru cu un preţ uman enorm. Oricât li s-ar părea neomarxiştilor de convenabil, Lenin, Stalin şi Mao nu pot fi eliminaţi din istoria doctrinei pe care discipoli tardivi se străduiesc să o «respectabilizeze ». Nu poţi vorbi despre Lenin fără să te gândeşti la Marx. Nu poţi vorbi despre Stalin fără să te gândeşti la Lenin. Este un lucru pe care îl recunoaşte chiar şi Mihail Gorbaciov“. Influenţa marxismului
În secolul trecut, patru din zece oameni au putut pretinde că trăiesc sub regimuri politice care se revendicau de la gândirea marxistă. În prezent, ţinta tuturor analizelor lui Marx - capitalismul - domneşte nestingherit pe toate continentele. În România, două atitudini intelectuale s-au impus cu privire la posteritatea lui Marx. Pentru o scurtă perioadă de timp, comuniştii i-au ridicat statui şi i-au tradus operele. Venerarea cuplului Marx&Engels era o simplă directivă de partid.
Activiştii păreau mai degrabă desprinşi din filmul „Trenul vieţii“ al lui Radu Mihăileanu. Nu-i citiseră pe cei doi, dar nici nu era nevoie: „Noi îi scriem pe Marx şi Engels!“. După prăbuşirea ceauşismului, pronunţarea numelui Karl Marx a devenit sinonimă cu blasfemia. Pentru gânditorii anticomunişti, un asemenea personaj malefic trebuia nu doar ignorat, cât mai ales uitat. Pe scurt, românii îl ştiu pe Karl Marx în două ipostaze complementare: ca simbol al Partidului Comunist (asociat sintagmei „marxism-leninism“) şi ca inamic al societăţii deschise democratice. Primul în topul BBC
Într-un top al celor mai cunoscuţi gânditori din istorie, prezentat de BBC în urmă cu trei ani, Marx era plasat pe primul loc, la o distanţă uriaşă de locul doi. Suntem astăzi mai pregătiţi să ne confruntăm cu Marx, altfel decât în termeni de iubire şi ură? „Cine nu este de stânga până la 30 de ani nu are inimă; cine mai este de stânga după 30 de ani nu are minte.“
Aşa spune butada. Şi lumea românească a ideilor pare fracturată pe linia acestei fraze. În dreapta tronează elita culturală postdecembristă, cu vederi anticomuniste radicale, consecinţă logică a celor 45 de ani de totalitarism roşu. O altă consecinţă: capitalismul n-a mai cunoscut critica în România. Sau a cunoscut-o marginal, în medii intelectuale periferice. Astăzi, la stânga se regrupează mai mulţi tineri intelectuali, cum tot mai mulţi tineri „sub 30“ poartă tricouri cu Che Guevara, simbol al revoluţiei cubaneze. Le poartă fără să ştie prea bine ce poartă. Marxişti asumaţi, unii cochetând cu comunismul, „revolutionari“ la modă, „stângişti“ moderat-moderni, toţi aceştia nasc o întrebare. Sub influenţa mediului academic occidental, se va rupe România viitorului de tradiţia culturală de dreapta, va vira spre stânga? De răspunsul la această întrebare depind multe.
VIZIUNEA PROFESORULUI
„Tinerii au optat pentru Che fiindcă nu s-au format în biblioteci“
Cristian Preda este decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti (FSPUB) şi consilier al preşedintelui României. Deşi om de dreapta, de orientare liberală, profesorul Preda a susţinut retipărirea „Manifestului Partidului Comunist“, operă de căpătâi a marxismului, la Editura Nemira. Dar - spune Cristian Preda - „ediţia nu a trezit reacţii nici în mediul academic, nici în spaţiul public“. În plan politic, Preda nu simte niciun suflu marxist: „Politicienii de stânga au făcut trei opţiuni, toate la fel de semnificative. Generaţia bătrânilor - stânga lui Iliescu - e legată de imaginarul şi de retorica staliniste.
Cei din generaţia de mijloc, Năstase sau Geoană, au trecut direct la Giddens, nu s-au mai complicat cu Marx. Tinerii (Ponta and co.) au optat pentru Che Guevara, fiindcă s-au format, aparent, mai degrabă în mondenitatea frivolă a cluburilor decât în biblioteci“. „Socialiştii locali“ - cum îi numeşte Preda pe oamenii de stânga din România - „sunt mai degrabă sensibili la pasiunile neoliberale“. Exemplul e elocvent: „Să ne amintim că anul trecut de 1 mai, Geoană a transformat un nefericit deces al unui manager de la o multinaţională în noua figură a sacrificiului. Dacă managerii alimentează noul Pantheon al stângii, e clar că Marx este expirat“.
De la catedra FSPUB, Preda nu vede tineri marxişti în bănci. Dar nici nu-i caută, pentru că „nici pe mine, nici pe colegii mei nu ne interesează opţiunile politice ale studenţilor“. Totuşi, profesorul simte că e ceva în aerul noilor cercuri culturale, care „ar putea evolua în anii următori către comportamente ceva mai excentrice. Formele de stigmatizare vor evolua şi ele, pentru că pasiunile anticomuniste se vor stinge prin muzeificare, pe căile bătătorite ale manualelor etc. Marx poate reveni în lumea literară, fiindcă la noi aceasta e mai speculativă decât cea filosofică“.
VIAŢA ŞI OPERA
„În tot ce am scris se vede durerea pe care mi-o dă ficatul“
Îi ştim figura. Este aceeaşi peste tot. Un bătrân cu barbă albă, care seamănă cu Moş Crăciun. Ce corp se ascunde însă în spatele acestei imagini? Marx s-a născut în 1818 într-o familie burgheză din Trier. Tatăl, de origine evreiască, dar convertit la luteranism pentru a ocupa funcţii publice în administraţia germană a începutului de secol XIX, l-a sprijinit financiar toată tinereţea. Tânărul Karl a studiat dreptul şi filosofia la mai multe universităţi, a băut mult şi a iubit puţin, a scris poezii, a participat la dezbaterile intelectuale ale vremii şi a luat parte la dueluri. Mai târziu, ca jurnalist, a fost urmărit de cenzură şi a călătorit prin toată Europa. În Paris îl va întâlni pe Engels, cel care va deveni „finanţatorul“ său pentru restul vieţii. A trăit Revoluţia de la 1848 cu sufletul la gură, pentru ca mai apoi să se retragă în sala de lectură a „British Museum“ pentru mulţi ani. A citit şi a scris toată viaţa. În 1858, a fumat enorm şi a înghiţit litri de limonadă pentru a termina prima versiune a „Kapitalului“.
Peste patru ani, în plină criză financiară, a încercat să se angajeze ca funcţionar la căile ferate, dar a fost refuzat din cauza unui scris de mână ilizibil. A fost mai mereu bolnav. Într-o scrisoare către Engels, nota cu amărăciune: „În tot ce am scris se poate detecta durerea pe care mi-o dă ficatul“. A avut o fire polemică, a dispreţuit elogiile, a fost urât de toată lumea. Karl Marx este îngropat în Cimitirul Highgate din Londra. Spectrul său încă bântuie lumea.
VIZIUNEA TRENDY
„Manifestul comunist“ şi Biblia
Etichetat drept exponent al valului de „comunism trendy“, publicistul Dragoş Bucurenci e unul dintre tinerii care s-au declarat deschis „de stânga“. El a polemizat public cu „greii“ Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. Bucurenci crede că „în lume, unde «Manifestul comunist» e cea mai răspândită carte după Biblie, posteritatea lui Marx se simte bine mersi. La noi, arată ca în poezia lui Mircea Dinescu: «Bătrâne Marx, tu pe aceste meleaguri vei fi degrabă bărbierit şi trimis la reeducare/- Până şi faptul că vacile estice care au păscut pe lângă calea ferată se cred vagoane de locomotivă şi nu mai dau lapte, ţi se pune tot ţie în cârcă».“ Cine îl mai citeşte astăzi pe Marx? „În lumea civilizată, orice om educat. În România, doar tinerii mai destupaţi la minte sau care au făcut ceva studii în străinătate“.
Dragoş Bucurenci spune că marxismul este preluat „chiar şi de dreapta“: „Mişcarea pentru taxarea moştenirilor în SUA, iniţiată de Bill Gates Sr., şi campania «One» pentru combaterea sărăciei în lumea a III-a promovează idei radicale de stânga“. Pentru Bucurenci, marxismul viitor de aur n-are: „Cred că Marx a fost un om al timpului său, din scrierile căruia avem de învăţat o groază de lucruri. Dar lumea s-a schimbat enorm de la moartea lui Marx, iar cine vrea să schimbe astăzi lumea folosind reţetarul oferit de Marx se păcăleşte singur. Sunt însă convins că omenia, ideea de echitate socială, condamnarea exploată rii omului de către om şi a indecenţei bogăţiilor astronomice vor reveni pe agenda celor mai mulţi tineri din România în următorul deceniu“. Ironic, Bucurenci e convins că prezenţa modestă a marxismului în cursurile universităţilor româneşti e benefică: „Dacă s-ar studia marxismul, probabil că s-ar institui prin plebiscit o comisie prezidenţială însărcinată să redacteze suportul de curs, «Adevărul despre marxism».“
RADICAL
Mihăieş: „Pe Marx îl citesc proştii“
Pentru publicistul Mircea Mihăieş, posteritatea lui Marx în România (şi în lume) arată «bine» din punct de vedere pur teoretic: „Faptul că unul dintre marxisto-staliniştii de anvergură ai României anilor ’50-’60 (e vorba despre Ion Ianoşi) a devenit un fel de reper moral pentru intelectualii recenţi spune totul. Fundaţia Ideea Europeană a mers cu demenţa atât de departe, încât a decretat anul 2008 «Anul Ion Ianoşi». Ce-ar mai fi de spus? Pe când «Deceniul Ceauşescu»?“. Mai e Marx o lectură viabilă azi? După Mihă ieş, pe „bătrânul Karl“ îl citesc „frustraţii, resentimentarii, proştii“, iar „tot aceştia“ sunt cei care poartă tricouri cu Che Guevara. Presa culturală nu mai este pe gustul lui Mircea Mihăieş, după „invazia“ stângiştilor: „Citiţi presa culturală a momentului şi veţi observa că 90% din articolele ideologice se plasează pe poziţii net stângiste - cu vârful său de lance actual, «corectitudinea politic㻓.
Vasile Ernu, exponent al tinerilor nostalgici comunişti, crede că „Lenin e un erou pozitiv“. Criticul Dan C. Mihăilescu vede în neomarxişti doar „filosofi de cafenea“
VIZIUNEA SCRIITORULUI
„Să vorbeşti despre Marx e o blasfemie“
Vasile Ernu a fost descris drept un Pavel Stratan al literaturii. Un tânăr talentat venit din Basarabia pentru a da lovitura la Bucureşti. Cu „Născut în URSS“, carte publicată acum doi ani de Polirom, Ernu a identificat o nişă pe care a exploatat-o admirabil: nostalgia copilăriei şi adolescenţei, care, deşi trăite în plină dezvoltare a tezelor marxist-leniniste, tot copilărie şi adolescenţă se cheamă că sunt. „Uf, la noi, să vorbeşti despre Marx este o blasfemie. E un lux să-ţi permiţi să scrii despre Marx într-o cultură în care se crede că Marx a scris un tratat despre cum să ţi se ia BMW-ul şi vila de la Mogoşoaia, date de Dumnezeu“, oftează Ernu, care nu s-a sfiit să recunoască public faptul că vede în Vladimir Ilici Lenin „un erou pozitiv“. Cât de actual mai e Marx? „Marxismul nu poate fi discutat într-o ţară în care niciun reper ideologic, fie el de stânga sau de dreapta, nu mai funcţionează. Singura ideologie care funcţionează este oportunismul.“
DILEMĂ
De ce nu moda „neonazy“?
Ovidiu Hurduzeu, intelectual cu doctoratul luat în SUA, e unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai neoconservatorismului românesc: „Chiar şi astăzi, în forme virale, mai greu de depistat, marxismul infectează întregul organism, şi aşa betegit, al culturii române“.
Mai mult, pe când apariţia intelectualilor neonazişti, pare să se întrebe Hurduzeu: „Tinerii intelectuali români se revendică drept marxişti fiindcă sunt încurajaţi s-o facă. O modă? Poate. Dar şi neonazismul este trendy printre tinerii occidentali. Cum de nici un tânăr ziarist sau intelectual român nu s-a lăsat ispitit de retorica «neonazy» ca să-şi revendice «dreptul la diferenţă»? Nu cumva neocomunismul aduce avantaje, iar neonazismul ba?“.
VIZIUNEA CRITICULUI
„Un iresponsabil dandism deghizat“
Când a auzit că vrem să-l întrebăm despre Marx, pe criticul literar Dan C. Mihăilescu l-au trecut fiorii: „Aoleu! N-am eu treabă cu tovarăşul acesta“. Dan C. nu-i vede deloc bine pe filosoful bărbos şi pe apologeţii săi: „Ca de obicei, de marxism nu au chef decât cei cărora li s-a urât cu binele, care n-au rădăcini morale, n-au Dumnezeu şi sunt alergici la rânduială şi tradiţii. În lume, aceleaşi forţe planetare care au permis experimentarea ororii şapte decenii pe cocoaşa Răsăritului recomandă acum menşevismul în locul bolşevismului. Ar dori Europa un continent socialist, urăsc tot ce ţine de ideea naţională, de aristocraţia rurală, susţin ura de clasă şi detestă elitismul“.
Cine mai defilează azi cu Marx în gând? „În România, posteritatea lui Marx aparţine exclusiv incon- ştienţei, teribilismului estudiantin, moralei resentimentare, corectitudinii politice fără coloană vertebrală, nostalgiei brucanianoiliesciene şi junelui trend guevarist, care nu-i decât un iresponsabil dandism deghizat, ca pe vremea cafenelei dadaiste din Zürich, bine supravegheată de agenţii lui Parvus.“
PROFEŢIE
Alex Cistelecan: „Criza capitalismului
Mai mult: „În ultimele două decenii ale secolului trecut, succesele democraţiei liberale păreau să contrazică previziunile sumbre ale lui Marx privind evoluţia sistemului de producţie capitalist. Dar, din fericire, în contextul crizei sistemice pe care o traversăm astăzi, lucrurile arată mult mai rău: precarizarea generală a salariatului postfordist seamănă flagrant cu pauperizarea proletariatului pe care Marx o profeţea în zorii capitalismului industrial. Şi mai mult, de data asta, evoluţia pare întru totul ireversibilă.“
Cititi şi: TISMĂNEANU: Karl Marx, la 125 de ani de la moarte