Fanii dinamoviști, acuzați de xenofobie

S-a lăsat cu scandal după meciul câștigat de Dinamo, în deplasare, cu Sepsi Sfântu Gheorghe (scor 0-1). Oficialii gazdelor i-au acuzat pe suporterii echipei din Ștefan cel Mare că au lansat mesaje xenofobe. „Doar România, Doar Dinamo București. Fără Autonomie în Ținu turile Românești”, a fost un banner afișat de oaspeți.

Solicită amendarea clubului din Ștefan cel Mare

„De data asta i-am rugat, pentru că nu suntem surzi, să nu își mai bată joc de noi cu scandarea «Afară cu ungurii din țară ». Să punem capăt xenofobiei!”, a declarat Janos Bokor, directorul sportiv al celor de la Sepsi pentru „Gazeta Sporturilor”.

Oficialul a solicitat sancționarea clubului bucureștean. „Dacă-i arde lui Dinamo o amendă de 50.000, apoi 100.000, iar a treia oară să-i dea afară din Liga 1, atunci nu vor mai aduce cu ei suporteri care să facă astfel de lucruri”.

„Să întoarcem și celălalt obraz la noi acasă, să ne umilească cum vor ei?”

De partea cealaltă, Alexandru David, președintele echipei Dinamo, a luat foc în momentul în care a auzit acuzațiile venite de la Sfântu Gheorghe. „Domnul Bokor vorbește de scandări când tot stadionul lor e plin de steagurile ținutului secuiesc, când la difuzoare pune la maxim imnul ținutului secuiesc? Asta ce e? Oare nu sunt provocări pe față? Ce ar trebui sa facă oaspeții dumnealor, să lase capul jos în țara lor? Să întoarcem și celălalt obraz la noi acasă, să ne umilească cum vor ei? Văd că sunt deranjați că am adus steagul României mari la meci și că galeria a expus un banner cu mesajul «Doar România, Doar Dinamo București, fără autonomie în ținuturile românești», a fost replica dinamovistului, pentru gsp.ro.