Fanfara Ciocârlia, acompaniată de chitaristul Adrian Raso, va susţine un concert vineri, 29 mai, la ora 19.30, în Sala Mare a Wiener Konzerthaus, informează ICR Viena.
Evenimentul face parte din turneul de promovare a albumului Devil´s Tale care cuprinde 32 de concerte susţinute în 11 ţări: Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie, Franţa, Luxemburg, Germania, Belgia, Austria, Cehia, Elveţia şi Olanda. Turneul a debutat în data de 6 martie la Adelaide (Australia) şi se va încheia în data de 31 mai la Tilburg (Olanda).
Fanfara Ciocârlia a fost înfiinţată în anul 1996 de inginerul de sunet şi producătorul german Henry Ernst, care a reuşit să convingă muzicieni din satul Zece Prăjini, din judeţul Iaşi, să se alăture proiectului său muzical. Stilul muzical al fanfarei este inspirat din muzica tradiţională românească, dar care preia şi elemente caracteristice spaţiului balcanic (Turcia, Bulgaria, Serbia şi Macedonia) şi linii melodice inspirate din coloanele sonore ale filmelor realizate în Statele Unite ale Americii şi India. „Fanfara Ciocârlia interpretează piese în limba română şi romani, fiind cunoscută pentru muzica alertă, cu ritmuri complexe, interpretări solo de clarinet, saxofon şi trompetă şi pentru dese improvizaţii în timpul concertelor”, se arată în comunicatul ICR Viena.
Membrii fanfarei au făcut parte din distribuţia filmului documentar „Iag Bari – Brass on Fire”, 2003, care prezintă istoria Fanfarei Ciocârlia. Filmul a câştigat premiul pentru cel mai bun documentar la festivalul „De Cine Documental Musical”, din Barcelona şi Madrid (2003) şi premiul pentru cel mai bun documentar de lungmetraj la festivalul dedicat producţiilor radio şi TV Golden Wheel din Skopje (2003). Fanfara Ciocârlia a făcut parte din distribuţia filmului „Gegen die Wand (Head-On)”, 2004, film care a câştigat premiul Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, fina celaşi an. De asemenea, Fanfara Ciocârlia a obţinut premiul BBC Radio 3 World Music Award pentru albumul „Queens and Kings” (2006). Albumul „Balkan Brass Battle” a primit premiul SoundRoots pentru cel mai bun album al anului (2011) şi premiul Songlines Best Album (2011).
Evenimentul face parte din seria de concerte world, organizată de Wiener Konzerthaus, care aduce în atenţia publicului vienez muzicieni din Portugalia, Statele Unite ale Americii, România, Cuba, Columbia, Coasta de Fildeş şi Mali. Concertul este promovat de Institutul Cultural Român de la Viena.