Fan împușcat la finala Cupei Italiei

Înaintea jocului de sâmbătă dintre Napoli și Fiorentina (3-1), din finala Cupei Italiei, pe străzile Romei s-a dat o bătălie în toată regula între ultrașii napoletani, poliție și câțiva fani romaniști.

În timp ce se îndreptau spre „Olimpico”, trei suporteri de-ai lui Napoli au fost atacați, în zona Tor di Quinto, de un grup de ultrași ai formației AS Roma, care au tras cu pistolul, iar în urma acestui atac un fan a fost împușcat în piept! Cei trei au fost grav răniți, printre victime fiind și un polițist, iar p e rsoa n a împușcată a fost transportată de urgență la spital.

„E pe moarte, glonțul s-a oprit în coloană”, au anunțat cei de la „Gazzetta dello Sport”. Ultrașii „azzurilor” i-au cerut căpitanului Hamsik ca jocul să fie amânat. După negocierile celor doi președinți, Della Valle și De Laurentiis, aceștia au decis ca finala să se dispute, iar fanii din sudul Italiei nu s-au mai opus. Cu o întârziere de 45 de minute, Napoli s-a impus în fața Fiorentinei, cu scorul de 3-1, prin reușitele lui Isigne (11 și 17) și Martens (90+2), pentru toscani a punctat Vargas (28), iar Cupa Italiei revine în vitrina ehipei de lângă Vezuviu.