Miliardarul, extrem de dornic de a apărea în presă, în timpul campaniei electorale, a reușit acum să se strecoare neobservat în biserică, ocolindu- i pe fotoreporterii care așteptau afară. Singura fotografie publicată, din acea noapte, a fost făcută cu telefonul de către alți participanți la slujba de Crăciun, care au postat apoi pe rețelele de socializare. La intrarea în biserică, pentru slujba din Ajunul Crăciunului, credincioșii au fost controlați și verificați de serviciul de securitate.

Actualul președinte, Barack Obama, şi soţia sa, Michelle, au vizitat duminică, pentru ultima dată, militarii şi familiile acestora care au sărbătorit Crăciunul la o bază militară din Hawai, în mijlocul Pacificului. Cuplul prezidenţialîşi petrece vacanţa de sfârşit de an într-o vilă la ţărmul mării, în Kailua, în nord-estul insulei Oahu.