Familia lui Gaddafi face plângere la Haga | VIDEO
- Luciana Pop
- 26 octombrie 2011, 12:20
La aproape o săptămână de la uciderea fostului lider libian Muammar Gaddafi şi a fiului său, Mutassim, familia colonelului, aflată în prezent în exil, a decis să depună plângere pentru "crime de război" la Curtea Penală Internaţională de la Haga, informează Europe 1.
"Doreşte să depună plângere pentru crime de război pentru că nu cunoaşte circumstanţele morţii sale. Au fost elicoptere NATO care au tras asupra convoiului în care el se afla? Acest convoi nu reprezenta însă niciun risc pentru populaţie. Prin urmare, a fost o operaţiune de ucidere planificată de NATO", a afirmat avocatul francez al familiei Gaddafi, Marcel Ceccaldi.
Deşi autorităţile de tranziţie din Libia au anunţat că Gaddafi a murit într-un schimb de focuri, fiind împuşcat în cap, imaginile contrazic variantele oficiale, iar circumstanţele exacte în care a decedat colonelul sunt neclare. Toate materialele video difuzate în ultimele zile pe site-uri confirmă teoria conform căreia fostul lider de la Tripoli a fost executat de cei care l-au capturat. "Rănit în urma intervenţiei elicopterelor, a fost tratat abominabil de barbarii care sunt reprezentanţii Consiliului Naţional de Tranziţie", a spus avocatul familiei Gaddafi. Autorităţile algeriene au anunţat în august că o parte din familia colonelului Muammar Gaddafi se află pe teritoriul lor. Potrivit Algerului, este vorba de soţia colonelului, Safia, de fiica sa Aischa şi de fiii săi Hannibal şi Mohamed, însoţiţi de copiii lor.
<iframe src="http://www.youtube.com/embed/g07otrwI4j4" width="560" frameborder="0" height="315"></iframe>