Producătorul autohton de automobile, Dacia, atrage atenţia clienţilor asupra unei false promoţii, pe internet, la care s-ar câştiga autoturisme Logan prin tragere la sorţi a 10 numere de telefon.
Suma cerută aşa-zişilor câştigători, care ar urma să fie anunţaţi printr-un sms, este de 250-650 Euro.
"Dacia nu a organizat şi nici nu organizează concursuri de acest gen. Constantin Stroe (vicepreşedinte Automobile Dacia), al cărui nume este menţionat în mesaj pentru a da credibilitate înşelătoriei, nu are nicio legătură cu falsul în curs", informează compania, într-un comunicat.
Dacia va solicita începerea urmăririi penale împotriva persoanelor vinovate de această dezinformare frauduloasă, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni prevazute de Codul Penal şi pedepsite cu închisoarea, precum înşelaciunea şi concurenţa neloială faţă de Dacia, cu grave consecinţe asupra imaginii de marcă, mai precizează sursa citată.
Totodată, oficialii companiei roagă cetăţenii care ar putea fi apelaţi de cei care au pus la cale înşelătoria să obţină de la persoanele care le contactează toate informaţiile posibile şi să informeze de urgenţă Vocea Clientului Dacia, la numărul de telefon 0248 500 000.