Fals șofer, cu 30 de dosare penale

ANCHETĂ. Un bucureștean în vârstă de 42 de ani a fost reținut, la sfârșitul săptămânii trecute, de polițiști, care l-au prins pentru a 30-a oară conducând o mașină, deși nu are permis de conducere.

„Florin Simion este pasionat de șofat și se crede un șofer atât de bun, încât nu are sens să treacă pe la școală și să mai susțină și examen. Duminică seară, a fost surprins pe Șoseaua Mihai Bravu, după ce făcuse o scurtă excursie prin centrul Capitalei. Acum, are nu mai puțin de 30 de dosare penale pentru conducere fără permis și, de această dată, va fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă”, au explicat surse din poliție.