Ieşeanul Ionel Agrigoroaei, patronul unei fabrici de confecţii, a scris o carte despre toate prostiile pe care le-a făcut pe vremea când învârtea bani cu lopata şi se credea intangibil. De la Mercedesurile din curte a ajuns să nu mai aibă nici bani de taxi. Acum renaşte încetul cu încetul.

Extaz şi agonie. Şi iar extaz şi iar agonie. Cam aşa îşi descrie viaţa unul dintre puţinii români care au reuşit să treacă peste mai multe falimente în câţiva ani. Ademenit şi de conjunctura economică, lovit şi de greşelile făcute în pragul crah-ului financiar la nivel mondial, Ionel Agrigoroaei, supranumit şi "Domnul Criză", a luat-o de la capăt a patra oară.

E cunoscut de toţi greii Iaşului, unii îl admiră, iar alţii râd pe sub mustăţi de ghinionul lui. Omul de afaceri şi-a făcut spovedania într-o carte inedită, lansată săptămâna trecută: "Ghinionul, un salt mare spre succes".

Băncile rupeau uşa firmei ca să-i dea credite

În 2008, Agrigoroaei era pentru a treia oară pe val, cu o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro. Firma de confecţii Aya Sport duduia, comenzile curgeau gârlă, banii intrau în conturi de peste tot, vacanţele erau de lux, iar parcul de maşini era plin. Avea consilieri de imagine, apărea în emisiuni, în ziare şi semna contracte de publicitate pe bandă rulantă.

"Viaţa era frumoasă, aveam impresia că toată lumea era doar a mea. În fiecare săptămână, directorii băncilor rupeau uşa firmei cu oferte de finanţare care mai de care mai avantajoase. Eu voiam 20.000 de euro, ei insistau zile în şir să iau 200.000. Demostrasem ani la rând că sunt solvabil", îşi aminteşte ieşeanul.

Şi a luat bani, dar nu pentru confecţii, ci pentru a-i investi în proprietăţi imobiliare. "Când Dinu Patriciu a început să vorbească despre cataclismul care ameninţa piaţa imobiliară am crezut că bate câmpii. Cum să ascult ce spunea el când eu tocmai vândusem un teren cu profit de 300%?“.

Prins în vâltoarea datoriilor

Primele semne ale crizei nu l-au neliniştit. Le-a privit, spune el, ca un spectacol în care nu va juca niciodată un rol.

Când însă au început să falimenteze rând pe rând oameni pe care îi cunoştea, a început să tremure. "Prima lovitură am primit-o în octombrie 2008. Prima bancă mi-a înjumătăţit linia de credit şi a urcat dobânda. A doua bancă a făcut asta în decembrie. Am realizat că situaţia e destul de grea, dar am sperat tot timpul că nu voi fi prins în vâltoare", spune Agrigoroaei.

În 2009 au început să apară probleme la Aya Sport cuantificate în întârzieri la încasări. Începuse din nou calvarul, conturile nu mai erau alimentate aşa că afaceristul a început să împrumute bani de la prieteni şi cunoştinţe.

"Pentru prima oară băncile nu îmi mai ofereau, ci îmi cereau bani. Iar frica mea cea mai mare era să nu intru în Evidenţa Incidentelor Bancare. Timp de şase luni am încercat să mulţumesc pe toată lumea: băncile, Fiscul, furnizorii, salariaţii, prietenii. Mă trezeam de dimineaţă şi până noaptea târziu alergam să fac rost de bani pentru alţii", spune cu amărăciune afaceristul.

I-au luat maşina din curte, soţia plângea disperată

În zadar însă. La un moment dat cercul s-a închis, iar Agrigoroaei s-a trezit că nu mai are bani de salarii, că nu îşi poate achita datoriile către prieteni şi bănci. A concediat toţi angajaţii, firma a intrat în faliment, prietenii i-au întors spatele şi a rămas şi fără maşină.

"Firma de leasing a luat din faţa casei un Mercedes E Classe pentru neachitarea datoriilor restante. Soţia mea plângea disperată, iar mie îmi venea să sparg toţi pereţii, copleşit de neputinţa momentului", îşi aminteşte Agrigoroaei.

Disperarea l-a împins în punctul în care era să se ia la bătaie cu directorul băncii care încerca să îi execute casa. "Nu au putut să o facă, pentru că nu era ipotecată toată. Dar au încercat să mă păcălească să semnez un act prin care îmi dădeam acordul pentru ipotecarea întregului imobil. Când mi-am dat seama, am rupt actul în bucăţi, iar el, împreună cu notarul, s-a apucat să culeagă bucăţile de pe jos. De aici până la o bătaie în toată regulă nu mai era decât un pas. Iar copilul meu de 9 ani asista speriat la schimbul de replici şi ameninţări, în timp ce soţia încerca să mă calmeze. A fost prima victorie după multe chinuri. Atunci mi-am dat seama că o pot lua din nou de la capăt. Dar tot îmi era frică să răspund la telefon, ştiam că nu pot primi decât veşti proaste. Iar când frigiderul începe să se golească şi nu mai ai bani nici măcar pentru lumina şi gaz înseamnă că ai atins fundul prăpastiei".

ACASĂ. Vila impozantă e tot ce i-a mai rămas lui Agrigoroaei. A fost la un pas s-o piardă dar s-a luat de gât cu reprezentantul băncii

A vândut bijuterii, tablouri, tot

La sfârşitul lui 2009 rămăsese doar cu casa, soţia şi cei doi copii. Maşinile de lux şi excursiile în străinătate au devenit doar un vis, a vândut tablourile şi bijuteriile din casă, iar buzunarele erau goale. Primele transporturi pentru mica afacere de familie, o patiserie, pusă pe picioare cu bani împrumutaţi, le-a făcut cu un taxi.

Iar prima maşină cumpărată, un second hand, l-a lăsat în mijlocul câmpului când mergea la Vaslui cu câteva platouri de prăjituri. Tot în acea perioadă un prieten i-a spus că se bucura de ghinionul lui, iar vizitele la psiholog au devenit o necesitate.

Excursiile în Egipt sau Antalia au fost înlocuite cu drumuri în Italia sau Germania pentru prospectarea pieţei de acolo, în căutarea unei noi idei de afaceri, şi miile de euro cheltuite lunar au fost înlocuite cu strictul necesar. Aveau mai puţin de 4.000 de lei pentru întreaga familie.

DEPRESII POST-FALIMENT

"Uram şi aerul pe care îl respiram"

Primul faliment a venit la începutul anului 1992. Avea 80 de angajaţi pe atunci şi spune că a făcut greşeala să renunţe la clienţii mici pentru unul singur şi mare. Confecţiona jachete şi pantaloni, iar când unicul client nu şi-a onorat plata a fost nevoit să închidă tot.

S-a mutat la Războieni, în casa părinţilor, însă nu a rezistat prea mult. "Începusem să urăsc tot satul, uram şi aerul pe care îl respiram", îşi aminteşte afaceristul. A plecat din sat şi şi-a deschis un aprozar de cartier în acelaşi an, dar nu a funcţionat şi l-a închis după 2 ani. Şi s-a apucat din nou de confecţii, de data aceasta geci.

După doi ani avea 100 de angajaţi şi 300 de colaboratori, câştiga sute de mii de euro şi era pe locul 2 în topul IMM-urilor din Iaşi. După încă doi ani era din nou falimentar.

"A venit o delegaţie de chinezi la mine să facem schimb de informaţii. Şi eu, neexperimentat, le-am pus sub nas tot: modelul, marca produsului, până şi reţeaua de distributori. În câteva luni mi-am pierdut toţi clienţii, chinezii făceau fix acelaşi produs, mult mai slab calitativ şi la jumătate de preţ", povesteşte Agrigoroaei.

ÎNCREZĂTOR. În plină creştere economică, Ionel Agrigoroaei era mândru de fabrica sa, dar a vrut mai mult, profiturile uriaşe din imobiliare. Lăcomia l-a costat enorm, pierzând totul

AUTOCRITICA

Patru mari greşeli făcute în anii 2000

• a făcut investiţii masive în imobiliare cu bani împrumutaţi de la bănci – 700.000 de euro. A cumpărat terenuri chiar în buza crizei. a cumpărat cinci maşini în leasing, dintre care două Mercedes. 150.000 euro. Era o risipă pentru că nu folosea decât două autoturisme. a renunţat încă o dată la majoritatea clienţilor mici în favoarea unuia singur şi mare. a crezut că semnele crizei se vor vedea în România abia în 2010 şi că va avea timp să se redreseze.

SECHESTRU PE TOATĂ AVEREA

400.000 de euro datorii la bănci

În prezent, Agrigoroaei câştiga maxim 6.000 de lei pe lună din mici afaceri: o firmă de confecţii şi una de consultanţă pentru persoanele care au probleme cu băncile. Conduce un Rover 75, alegere făcută pentru costul mic şi aparenţa de bunăstare.

Crede sincer în succesul cărţii lansate săptămâna trecută şi are în plan o alta, care va cuprinde 33 de sfaturi despre cum să depăşeşti criza şi să o iei de la capăt. "Am avut noroc de familia care mi-a fost alături. Evident că au fost şi mici probleme, dar le-am depăşit. Copiilor mei le-am povestit de vremurile când veneau tătarii la noi şi dădeau foc la case în fiecare an. Şi în fiecare an acei oameni o luau de la capăt. Ca să înţeleagă că au fost şi sunt şi acum persoane care o duc mai greu decât noi", spune ieşeanul.

Nu se da bătut şi spune că în câţiva ani se va redresa. Acum pune bani deoparte pentru cumpărarea altor maşini şi lucrează la nişte idei noi de afaceri. "Am reuşit de fiecare dată să fac bani mulţi, am afacerile în sânge şi cred că voi reuşi în câteva luni sau în câţiva ani. Am văzut cum stau lucrurile în afară, sunt o grămadă de afaceri noi pentru România care pot să meargă foarte bine şi aici. Aşa că nu disper, sunt capabil de o nouă surpriză!", nu vrea Agrigoroaei să capituleze.

Odată declarat falimentul, omul de afaceri a scăpat de presiunea căutării unei salvări. Acum măcar ştie că nu mai are la ce să se aştepte. S-a consolat cu faptul că a pierdut terenuri, clădiri, dar cel puţin nu-i mai bate nimeni la uşă să-i ceară bani. Firma şi proprietăţile imobiliare au fost scoase la licitaţie de mai multe ori până acum, însă nici un client nu s-a arătat interesat.

"Speculatorii aşteaptă să le mai scadă valoarea, iar eu aştept să le cumpere cineva ca să mi se şteargă datoriile", spune Agrigoroaei. Lista datoriilor lăsate în urmă sunt ca un sloi de gheaţă pe şira spinării şi poate lămuri pe oricine despre ce înseamnă o asemenea prăbuşire.

Ionel Agrigoraei are de plătit: 32.000 lei la stat, 50.000 de euro la furnizori, 400.000 de euro la bănci şi 10.000 la prieteni. Afaceristul spune că utilajele şi stocurile de confecţii valorează acum 500.000 de euro, după ce în 2008 valorau mai mult de 3 milioane de euro. Proprietăţile scoase la vânzare sunt evaluate acum la 400.000 de euro, deşi acum trei ani puteau fi vândute lejer cu 1 milion de euro.

PASAJE DIN AUTOBIOGRAFIE

"Voiam să fug. Soţia m-a oprit"

Punându-şi sufletul pe tavă, Ionel Agrigoroaei surprinde perfect starea de euforie care cuprinsese mediul economic înaintea crizei de la sfârşitul anului 2008. "La începutul anului 2008, Dinu Patriciu avertiza public asupra cataclismului ce avea să lovească piaţa imobiliară. Din căldura fotoliului meu, am primit însă informaţia cu un zâmbet de superioritate. Încă mai aveam pe mine fire de nisip din staţiunea egipteană de lux din care abia mă întorsesem. Fişicurile cu bani îşi găseau loc prin toate buzunarele, iar shoppingul era una dintre plăcerile zilnice. Afacerile deveniseră o joacă, în care singura imagine plauzibilă era cea a profitului. Iar pe acesta îl calculam în zeci de procente. Imobiliarele, terenurile şi clădirile erau noile mele jucării. Străluceau, îţi furau privirile, te făceau să te simţi important şi foarte, foarte sigur pe tine. Şi cum să nu cred că miliardarul României bate câmpii, când tocmai reuşisem să vând un teren cu un profit de aproape 300%...

La două luni după ce intrasem în blocaj, într-o dimineaţă, după mai bine de o săptămână în care am tot încercat, cu disperare, să ies din oceanul de probleme, eram hotărât să îmi urc soţia şi copiii în maşină şi să plec unde voi vedea cu ochii. Să fug din casa asta, să îi părăsesc pe toţi, să nu mai aud telefonul. Voiam să ajung cât mai departe, în Germania sau în Spania, şi acolo, să încep o nouă viaţă. M-a liniştit şi m-a readus cu picioarele pe pământ soţia mea. Nu puteam fugi pur şi simplu. Trebuia să rămânem, trebuia să luptăm." "Încă mai aveam pe mine fire de nisip din staţiunea egipteană de lux din care abia mă întorsesem. Fişicurile cu bani îşi găseau loc prin toate buzunarele, iar shopping- ul era una dintre plăcerile zilnice". IONEL AGRIGOROAEI, patron al unei fabrici de confecţii "Voiam să ajung cât mai departe, în Germania sau în Spania, şi acolo, să încep o nouă viaţă. M-a liniştit şi m-a readus cu picioarele pe pământ soţia mea." IONEL AGRIGOROAEI, om de afaceri falimentat