Falimentul celor două bănci americane este privit cu mare atenție în Europa. Un efect de domino este posibil oricând

Sursa foto: EPA/JUSTIN LANE

Unul dintre cei mai importanți analiști în domeniul financiar bancar din Germania a tras un serios semnal de alarmă, cu privire la falimentul Silicon Valley Bank și Signature Bank

Marcel Fratzscher, este președintele Grupului german de cercetare economică, și una dintre cele mai importante voci din Germania, atunci când vine vorba despre sistemul bancar.

Acum, Fratzscher spune că falimentul celor două bănci din Statele Unite ale Americii, Silicon Valley Bank și Signature Bank, trebuie privit cu atenție, pentru ca Europa să nu se trezească în fața unui risc sistemic.

”Deși există multe motive pentru a fi mai puțin prudenți, nu aș da undă verde (în Europa), deoarece cauza principală a problemelor acestor două bănci americane este creșterea foarte rapidă a ratelor dobânzilor, iar acest lucru i-a luat pe mulți oameni prin surprindere”, a declarat Marcel Fratzscher.

De unde a venit falimentul rapid al celor două bănci americane

Analistul german mai spune că gradul de îndatorare în Statele Unite, este mult mai mare decât în Europa, iar din acest motiv există un dezechilibrul extrem de mare, înregistrat la Silicon Valley Bank, între pasivele pe termen scurt și investițiile pe termen lung, care și-au pierdut valoarea odată cu creșterea dobânzilor.

Cu toate astea, multe bănci europene se confruntă cu această problemă, iar din acest motiv Băncile Naționale trebuie să fie foarte atente.

”Trebuie să fim foarte atenți”, a mai spus Fratzscher, care a mai precizat că nici după 15 ani, băncile germane nu și-au revenit complet după criza financiară din 2008, inițiată de căderea celebrei bănci ”Lehman Brothers”, după care a urmat un întreg efect de domino, scrie reuters.com.

A doua bancă din Elveția pe lista celor cu probleme

Credit Suisse este a doua bancă ca importantă din Confederația Elvețiană. Săptămâna trecută, banca trebuia să își prezinte raportul de activitate dar a amânat acest lucru, după ce Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare din SUA a adresat mai multe întrebări despre situațiile financiare din anii trecuți.

În ultimele săptămâni banca elvețiană a fost implicată în mai multe scandaluri, iar din acest motiv, acțiunile ei au scăzut joia trecută la un minim istoric.

Cei de la Credit Suisse au dat asigurări că evoluția financiară este atent monitorizată.