Ion Cuţitaru, zis Ciocan, din Bărbuleşti-Ialomiţa, este singurul primar rom din ţară şi încearcă imposibilul: la 59 de ani, este elev în clasa a XI-a şi vrea să meargă şi la facultate. Aşa, crede el, va fi un model pentru cei 7.000 de romi din urbea lui, care nu muncesc, nu plătesc taxe şi îl întreabă în fiecare zi „Ce ne dai?”.

"Ce ne dai? Când ne dai? Cum ne dai?” Astea sunt întrebările cu care ţiganii din Bărbulesti, Ialomiţa, îl hărţuie atât pe primar, cât şi pe orice străin care-i întreabă de sănătate. Nu muncesc, nu plătesc taxe, trăiesc şi se pedepsesc după legile lor. Fac copii doar pentru alocaţie şi sunt convinşi că ajutorul social a fost făcut special pentru ei.

Din 7.000 de ţigani, doar 50 au un loc de muncă. De ceva timp, în fruntea urbei a fost ales unul de-al lor. Un om care, la 59 de ani, se luptă să termine liceul. Cu timpul, speră, va fi un exemplu. Deocamdată a reuşit să-i mai tempereze, să nu mai fure. Probabil şi pentru că mulţi s-au pocăit.

Tare e supărat că, nici pe limba lor, ţiganii din Bărbuleşti nu pot fi convinşi că trebuie să muncească. Până şi unii dintre consilierii locali, tot de-ai lor, au un îndemn: „Bă, oameni buni, da mai ajutaţi-vă şi voi”.

Emoţii de licean

Elevii dintr-a XI-a cu frecvenţă redusă, de la Liceul Agroindustrial „Iordache Zossima”, din comuna Armăşeşti, tot din judeţul Ialomiţa, aşteaptă cuminţi în bănci. Profa de matematică le-a înşirat pe tablă nişte ecuaţii de te ia ameţeala numai când le priveşti.

Dintre liceeni se distinge unul. E la costum şi cravată, are ochelari cu rame aurii, e mai oacheş şi se poartă la pantofi de lac. Pe una din lentile se vede eticheta: 20 RON. Mulţi din cei 20 de şcolari sunt săriţi binişor de 25-30 de ani, dar, de departe, el e decanul de vârstă al clasei. Are 59 de ani. Se uită cruciş la coala albă din faţa sa. Derivatele scrise cu creta îi par nişte cuneiforme fără noimă.

Îl cheamă Ion Cuţitaru, dar lumea îl ştie de „Ciocan”. E primarul din comuna vecină, Bărbuleşti. Localitate în care românii reprezintă 1% din populaţia de 7.000 de suflete. Restul sunt ţigani, „Ciocan” e unicul primar din ţară al Partidei Romilor.

5 la matematică şi 10 la purtare

La română - 7, la franceză - 6, la engleză stă mai bine, 8, la fizică a împuşcat un 7, iar cum istoria îi este hobby a luat în semestrul I, dintr-a XI-a, un 8. La matematică a scos cu chiu, cu vai un 5. De asta şi transpiră la vederea derivatelor de pe tablă. 10 are doar la purtare.

E la al doilea mandat în Bărbuleşti şi i-a spulberat pe toţi cei opt adversari din primul tur. Mai exact din 2006, când s-au rupt de cei 3.000 de români din Armăşeşti. A fost divorţ cu acordul părţilor. Că se săturaseră românii de primar rom şi ţiganii să aibă grijă şi de „minoritatea” majoritară.

Zestrea primarului: o fată, patru băieţi şi 16 nepoţi

Ion Cuţitaru are o fată, patru băieţi şi 16 nepoţi: „Da’ sunt şi unii cu peste zece copii”, se alintă edilul. Geriola l-a făcut bunic de cinci ori, Decebal, mezinul, de patru ori, Traian de trei ori, iar Zobar, şofer la primăria lu’ tac’su, l-a fericit cu două nepoţele. Ăsta, ultimu’, e cel mai vrednic, alături de tizul regelui dac, care e comerciant ambulant: „Zobi e cel mai merituos”, îşi laudă Ion Cuţitaru favoritul, căruia i-a ales numele din filmul „Şatra”.

Şi adaugă, stingherit: „Dragoş e căsătorit cu o «majoritară » de aici, de la noi”. La uşa primăriei e coadă. De trei zile se dau ajutoarele sociale, care au venit cu întârziere.

Primarul abia pridideşte cu pirandele cu puradei care se bagă în faţă: „Stai acolo, fă, un’ te bagi?!” şi apoi o dă pe romales, de nu mai înţelegi nimic. Rezultatul e o coadă cât de cât ordonată. În curtea primăriei sunt şi vreo trei standuri cu ţoale cu sclipici, ţigăneşti. Nu le ia nimeni nici la probat, că aici, la Bărbuleşti, se dă totul pe „caiet”, cu plata în rate, la două-trei luni.

„Aici, romales e de bază”

Ion Cuţitaru e de meserie tâmplar de mobilă, cu profesională făcută acum mai bine de 40 de ani, la Urziceni. Are şcoala vieţii, da’ teza la mate îl bagă în sperieţi. „Sunt mai bătrân ca profesorii... La geografie şi istorie sunt bun. Şi la fizică. Matematica e mai grea”, mărturiseşte cel care adună şi împarte bugetul proaspetei comune. Buget pe care nu-l spune pentru că „e... pe undeva, p-aci”.

„În tot satu’ sunt vreo patru firme de agricultură, unde dă oamenii care nu şi-a vândut pământu’... Taxe şi impozite mai luăm, da’ se plăteşte puţin. Că nu se munceşte, din 7.000, doar vreo 50 sunt angajaţi...”, se plânge primarul de Bărbuleşti, într-o română mai bună ca a lui Vanghelie.

„Acasă, vorbesc mai mult româneşte, da’ aici romales e de bază”, explică omul, care spune că e ţigan, nu rom. „Între noi ne spunem ţigani, n-am nicio problemă cu asta”.

„Boc, pe ţigăneşte, înseamnă foame”

„De la înfiinţarea comunei n-am mai avut niciun furt. Avem doar trei în puşcărie, de acu’ zece ani. Omor... Urmează să vină”, se laudă primarul. „Doi poliţişti la şapte mii de inşi! Mi-ar trebui cinci, da’ de unde...”, oftează, el ştie de ce, primarul Cuţitaru.

Culmea e că, la o comună de ţigani, funcţionarii primăriei sunt toţi români neaoşi. Că ei au carte. „Domnu’ Boc nu ne-a dat nimic şi vrea să dăm afară din personal. La comuna lui a găsit bani să dea pentru grădiniţă şi şcoală. Pentru noi, nu!”, se oftică ţiganul.

Case cu turnuleţe pe acoperiş mai găseşti şi la Bărbuleşti. Dar unele sunt aşa de pricăjite că mai mult stârnesc râsul trecătorilor decât invidia vecinilor. „Sunt ale ăstora care au fost în străinătate. De iau adus buget lu’ Boc! I-a adus euroi! Boc, pe ţigăneşte, înseamnă foame! V-o spun io!“, se indignează primarul de Bărbuleşti.

În sat a reuşit să modernizeze dispensarul, dar medicul tot cu naveta vine de la Urziceni, de două ori pe săptămână. A reabilitat şi grădiniţa: „Nu au loc copiii... Am 150... şi ar mai trebui încă o dată pe atâta, că am o rată de natalitate de 160 pe an”.

Mai nou, de vreun an, s-a pocăit. E penticostal, ca mai tot satul. Într-un fel e mai bine, că se bea şi se fură mai puţin. Sunt trei case de rugăciuni ale pocăiţilor şi biserica veche, ortodoxă: „Aia e de când o ştim noi, biserică de biserică!”. Să se roage la Dumnezeu au unde: „Da’ n-avem cămin cultural!”, iar o dă pe jelanie primarul. Emblema comunei e dată, culmea, de un manelist. Ştefan de la Bărbuleşti vine rar, dar, când cântă, nu ia bani mulţi de la consătenii lui.

În ţigănie, limba oficială e româna

Dom’ primar nu le are cu calculatorul şi, în general, cu tehnica modernă. Biroul e auster. O masă, două scaune, un telefon fix, bibliotecă şi un televizor. „Nu-l mai las cu telefonu’ mobil că se enervează. Are diabet!”, îl protejează Zobar pe taică-său. „

«Ce ne dai? Când ne dai? Cum ne dai?», sar toţi pe mine. Tot satu’ trăieşte din alocaţiile copiilor. Patruj’ doi de lei pe cap de copil. Plus ajutorul social...”, îşi deschide sufletul Ion Cuţitaru. „De’aia fac io liceu’, sunt copii care au condiţii de condiţii şi nu sunt capabili. M-am gândit să mă duc şi la facultate… La «administraţie»”, visează primarul de Bărbuleşti.

În faţa biroului său, pe o etajeră, e îmbrăcat în plastic articolul 14 din Constituţie: „În România, limba oficială e limba română”.