Facturile telefonice fictive au fost şterse peste noapte

În urma articolului "Convorbiri fictive pe telefoane RDS", publicat ieri în EVZ, au fost rezolvate cazurile a două cliente ale RCS&RDS, cărora li s-a cerut să plătească pentru convorbiri cu telefoane mobile pe care nu le folosiseră.

„Ieri, cei de la RDS m-au anunţat că totul a fost soluţionat şi că nu mai trebuie să plătesc factura de 2.200 de lei. Mi-au dat drumul şi la telefonul fix“, ne-a povestit Veronica.

Şi cazul Loredanei, care avea de plătit 900 de lei, deşi nu vorbise, a fost rezolvat. „Mi s-a dat drumul la telefonul fix, am putut plăti internetul şi şi-au cerut şi scuze, ceea ce apreciez. Toate acestea nu cred că îşi găseau o rezolvare rapidă fără ajutorul «Evenimentului zilei»“, crede femeia.

Compania RCS&RDS ne-a transmis un comunicat în care regretă „cele două cazuri izolate menţionate“ apărute în urma „unor erori de operare a datelor în sistem“.

„La momentul apariţiei articolului, celor două cliente li s-au stornat facturile emise în mod eronat, iar clientele ne-au confirmat că problema s-a rezolvat şi că sunt mulţumite cu soluţia oferită“, ne-a spus Ovidiu Ghiman, directorul comercial al firmei RCS&RDS.