Din aprilie, modelul facturilor la gaze va fi modificat. ANRE a explicat clienților ce trebuie să facă de luna viitoare și la ce detalii să fie atenți.
Din luna aprilie, facturile la gaze vor arăta altfel. Pe prima pagină se vor regăsi date despre furnizor și despre client, informații despre contract, numărul facturii și data la care a fost emisă, cantitatea de gaze facturată și perioadă, termenul până la care trebuie plătită și, dacă este cazul, restanțele. Noile reguli au fost stabilite de ANRE pentru toți furnizorii de gaze.
Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte ANRE, a declarat că există consumatori care vor să citească facturile în detaliu și că informațiile trebuie comunicate mult mai simplu.
Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte ANRE: „Sunt consumatori care vor o factură simplă și doar informații minimale, dar sunt și consumatori care sunt interesați de detalii - cât e tariful de transport, cât e tariful de distribuție, cât e prețul unitar al gazelor sau al energiei electrice. Trebuie comunicate, dar pe pag doi sau în anexe”.
Vicepreședintele ANRE a explicat și ce se va întâmpla dacă distribuitorii vor întârzia cu trimiterea facturilor la gaze.
Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte ANRE: „În momentul în care un furnizor emite o factură care conține o perioadă mai mare de o lună. În acel moment furnizorul trebuie să ofere clientului și plata eșalonată. Să lase clientului decizia dacă dorește să plătească întreaga valoare a facturii sau eșalonat”.
Dacă în luna iunie vin facturile pentru aprilie și mai, furnizorul trebuie să treacă restanța eșalonată și în două rate. Clienții nu vor mai fi penalizați cu bani în plus dacă aleg plata în rate. Distribuitorii vor fi obligați să le explice în detaliu factura emisă, potrivit știrileprotv.
Noul model de factură
Și modelul de factură la energie electrică a fost modificat. El conţine: datele de identificare şi contact ale furnizorului şi ale clientului, data de încetare a contractului, perioada de facturare, cantitatea totală de energie electrică facturată, preţul final facturat, valoarea totală de plată, data scadentă a plăţii și TVA-ul de plată.
„În cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta este obligat să eşaloneze la plată sumele datorate de către client, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura, fără a percepe penalităţi”, mai afirmă șeful ANRE.