Faci rău rândunelelor şi Dumnezeu îţi trage scara

Faci rău rândunelelor şi Dumnezeu îţi trage scara

Manualele de religie ar trebui să prezinte obiectiv mai multe religii şi istoria religiei, şi nu să se preocupe de îndoctrinarea copiilor, prin proclamarea superiorităţii uneia singure, şi de dogmatism, concluzionează un studiu publicat la sfârşitul anului trecut de Liga Pro Europa.

În numeroase manuale cuprinse în studiu există jigniri la adresa altor culte, iar imaginea lui Dumnezeu este cea a unei divinităţi violente. Într-un articol publicat ieri în săptămânalul „Ieşeanul“ este prezentat cazul unei edituri ieşene, ale cărei manuale sunt citate frecvent în studiu pentru a ilustra practici greşite. Potrivit autorilor cercetării, cele mai multe lucrări sunt manuale de învăţătură religioasă. Drept răspuns, Corneliu Muha, acţionar cu 50% la Editura „Sf. Mina“, a declarat pentru „Ieşeanul“ că lucrările au fost „de pionierat“, iar „toate manualele sunt perfectibile“. Păcatul de a dormi duminica până la zece

Chiar din clasa I, copiii care parcurg manualul „Religie. Cultul ortodox“, realizat de Editura „Sf. Mina“ din Iaşi, află că „fapte rele“ sunt, printre altele: „Să nu-ţi faci cruce trecând în faţa unei biserici, să te urci în copaci, să dormi duminica până la ora zece dimineaţa, să te joci cu mingea în clasă sau pe stradă“. Asemenea fapte ar urma să primească, în viziunea autorilor manualului, „pedeapsa divină“ - „te calcă maşina“. În acelaşi manual sunt prezentate imagini cu copii pedepsiţi: apare o secvenţă cu o fetiţă care se joacă şi consecinţa acestei fapte: fetiţa este la pat, sub observaţia medicului.

„Sunt interpretări trunchiate. Nu e vorba că îl superi pe Dumnezeu şi eşti pedepsit, ci că ai comis fapte rele în sine“, a mai declarat Muha pentru săptămânalul ieşean. În „Abecedarul Micului Creştin“, al Editurii Didactice şi Pedagogice, este prezentat un alt „caz“: un băieţel s-a urcat pe o scară să strice cuibul rândunelelor. Dar a păţit-o! Dumnezeu l-a văzut şi i-a tras scara“. Rugăciunea este prezentată ca soluţie pentru a evita „răzbunările divine“ şi pentru a avea succes în viaţă. Beneficiile „comerţului cu divinitatea“, după cum îl numesc autorii studiului, sunt descrise în manual: „Participarea la slujbele de la biserică ne aduce mult folos“. Au fost analizate 32 de manuale corespunzând diferitor confesiuni şi un caiet de lucru pentru elevi, cadre didactice şi părinţi.

SCHIMBARE Fără profesori-preoţi la catedră Religia este materie obligatorie şi la liceu, dar copiii vor putea fi retraşi de la această disciplină printr-o cerere depusă la şcoală, au decis vineri reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi cei ai cultelor religioase, în cadrul unei întâlniri desfăşurate la Palatul Patriarhal. Pentru cei care nu vor dori să studieze religia nu sunt prevăzute sancţiuni, urmând să fie creată opţiunea de a participa la ore de cultură generală sau alte discipline, a precizat Mihaela Suciu, purtătorul de cuvânt al ministerului.

Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a precizat că în cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre profesorii de religie. El a arătat că, în prezent, doar 1% dintre aceştia sunt preoţi, ei predând mai ales la ţară. Odată cu mărirea numărului de absolvenţi de teologie care au optat pentru catedră, profesorii-preoţi ar putea dispărea din şcoli. Patriarhul Daniel a recomandat ca, în fiecare şcoală, să existe panouri cu simboluri religioase ale tuturor cultelor şi religiilor din România. Propunerea a venit în contextul în care Curtea de Apel Bucureşti a decis, săptămâna trecută, ca icoanele să fie scoase din şcoli.

Ne puteți urmări și pe Google News