Faceţi loc, faceţi loc, Steaua e pe primul loc!

„Roş-albaştrii“ au câştigat ieri, la Reghin, fără emoţii împotriva bistriţenilor şi au revenit în fruntea clasamentului după 25 de etape.

Steaua a câştigat lejer ieri, la Reghin, meciul cu Gloria Bistriţa, scor 3-1, şi a revenit, după 25 de etape şi 7 luni de penitenţă în pluton, pe primul loc în Liga I la fotbal. Steliştii au fost ajutaţi de faptul că echipa lui Sabău n-a avut nici urmă din răutatea şi determinarea pe care a arătat-o în alte meciuri. „Roş-albaştrii“ au marcat pentru prima dată în acest sezon trei goluri la un meci în deplasare din Liga I!

Nicolae Dică a deschis scorul în minutul 20, după o fază încâlcită în careul gazdelor, în urma căreia expiteş teanul a rămas singur cu poarta. Peste patru minute, acelaşi Dică a transformat impecabil o lovitură liberă din marginea careului mare. Decarul Stelei a înscris ieri primele sale goluri din acest sezon. Dorin Toma, jucătorul care la meciul-tur a marcat un autogol spectaculos, a înscris şi ieri, de data aceasta în poarta Stelei, după o greşeală a lui Robinson Zapata. Ca şi în Ghencea, bistriţenii au pus umărul la succesul „roş-albaştrilor“, sârbul Hadzibulici, de la Gloria, învingându-l pe Tătăruşanu.

> Stadionul din Reghin a fost luat cu asalt de localnici, care au susţinut Steaua. Organizatorii au vândut 4.000 de bilete, dar pe stadion au intrat 6.000 de oameni. Peste 200 de suporteri stelişti n-au reuşit să intre în stadion şi au fost îndepărtaţi de forţele de ordine cu gaze lacrimogene. Galeria „gazdelor“ a intrat pe stadion abia în minutul 22!

> Gigi Becali a anunţat că din vară îl va aduce în Ghencea pe Claudiu Ionescu, de la Gloria Buzău, pentru că „acesta are 50 la sută din Hagi“.

> George Copos, finanţator la Rapid, a lansat ieri o acuzaţie gravă la adresa rivalilor din Ghencea: „Gigi Becali le-a dat 500.000 de euro celor de la Pandurii Târgu-Jiu pentru victoria cu CFR Cluj!“.

GHINION

Mirel Rădoi s-a accidentat la încălzire

Mirel Rădoi, căpitanul echipei Steaua, s-a accidentat la încălzirea dinaintea meciului. Finul lui Gigi Becali a acuzat dureri la coapsa dreaptă şi i-a speriat pe toţi cei din delegaţia stelistă. Doctorul Radu Paligora s-a sfătuit cu antrenorii Marius Lăcătuş şi Massimo Pedrazzini şi s-a decis ca Mirel să nu fie folosit, în locul său fiind preferat Sorin Ghionea. Decizia a fost luată şi pentru că starea deplorabilă a terenului de la Reghin îi putea cauza imediat o recidivă. Mirel ar fi riscat să stea mult timp pe tuşă şi să piardă prezenţa la Europene. Rădoi a avut în ultimii trei ani patru accidentări foarte serioase, el fiind mai obişnuit cu clinica Isokinetic, de la Bologna, decât cu terenul de joc. Banderola de căpitan a fost purtată ieri de Nicolae Dică. LIGA I

BISTRIŢA - STEAUA . . . . . . . . . . . 1-3 Marcatori: D. Toma (44) / N. Dică (20 şi 24), Hadzibulici (62 - autogol) BISTRIŢA: Tătăruşanu 4 - D. Matei 5, Frăsinescu 4, D. Toma 5, L. Turcu 4 - Negrean 4 (46, Arhire 5), A. Mureşan 4 (58, Hadzibulici 4), Nalaţi 4, R. Dobre 4 - Tilincă 4 (71, Codoban 4), Coroian 4. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău STEAUA: Zapata 5 - Golanski 5 (87, E. Baciu), D. Goian 6, Ghionea 5, P. Marin 5 - Ov. Petre 5, Pleşan 5 - Nicoliţă 6 (85, Neaga), N. Dică 7, Mendoza 5 (73, D. Moreno 5) - P. Moreno 5. Antrenor: Marius Lăcătuş Stadion: „Avântul“ - Reghin; Spectatori: 6.000; Arbitri: T. Lajos 6 - Cr. Nica 6, I. Popa 5.