Cât de SIGUR este de fapt Facebook-ul. Anunțul ÎNGRIJORĂTOR făcut de SENATUL SUA

Cât de SIGUR este de fapt Facebook-ul. Anunțul ÎNGRIJORĂTOR făcut de SENATUL SUA

Senatul din SUA lucrează la un nou proiect de lege care vizează vizează introducerea unor reglementări speciale privind activităţile platformelor online Facebook, Google şi Twitter.

Schimbarea vine pe fondul suspiciunilor referitoare la ingerinţele Rusiei. Acest proiect numit "Legii reclamelor corecte" a apărut după ce s-a aflat că o structură rusă care se numeşte Agenţia de Cercetare în domeniul Internetului (Internet Research Agency, IRA), care ar avea legături cu Kremlinul, a cumpărat spaţiu publicitar pe platforme de socializare online pentru a influenţa opiniile înaintea scrutinului prezidenţial desfăşurat în Statele Unite în 2016, scrie Mediafax. 

„Rusia a încercat să influenţeze scrutinul prezidenţial din 2016 cumpărând şi plasând publicitate pe platforme online precum Facebook, Twitter şi Google. Conţinutul şi cumpărătorul acestor reclame sunt un mister pentru public din cauza legilor învechite care nu au reuşit să ţină pasul cu tehnologa. 

Legea reclamelor corecte ar împiedica interlocutori străini să influenţeze alegerile prin garantarea faptului că reclamele politice vândute în spaţiul digital respectă aceleaşi reglementări precum cele din televiziune şi radio", a subliniat Mark Warner, unul dintre inițiatori.