Reţeaua de socializare a depăşit, încă de la lansarea pe Wall Street, "grei" ca Amazon, Hewlett-Packard, Starbucks sau Dell.
Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg s-a trezit propulsat pe locul 29 în totul miliardarilor lumii, după ce compania sa a fost cotată ieri pe Nasdaq, bursa de la New York.
Joi, Facebook încheiase cea mai mare ofertă publică iniţială derulată vreodată în domeniul hi-tech, reuşind să plaseze pe piaţă circa 422 de milioane de acţiuni la preţul unitar de 38 de dolari.
Reţeaua a atras astfel 16 miliarde de dolari, a treia mare ofertă din istoria SUA, după Visa şi General Motors.
Campania a atras însă şi multe critici din partea celor care nu au apucat să cumpere acţiuni şi care au acuzat că achiziţiile s-au făcut pe pile şi relaţii.
Capitalizarea Facebook pe bursă, la deschiderea şedinţei de vineri, de pe Wall Street, a fost de 104,2 miliarde de dolari. Însă investitorii aşteptau creşteri fulgerătoare ale valorilor acţiunilor. Optimiştii prevedeau chiar şi salturi de 50% faţă de nivelul de la deschidere.
Super-Zuckerberg
Dar, chiar înaintea oricăror creşteri, valoarea unitară de 38 de dolari a cele 503 milioane de titluri deţinute de Mark Zuckerberg, care abia a împlinit 28 de ani, înseamnă o uriaşă avere de 19,1 miliarde de dolari, a 29-a în topul magnaţilor lumii.
Fondată în 2004, în căminele Universităţii Harvard, Facebook este astăzi cea mai mare reţea de socializare din lume, cu peste 900 de milioane de utilizatori activi.
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/VbQD3FK_g5w?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Citiţi şi:
- Un american cere jumătate din Facebook. VEZI DE CE
- Planul lui Zuckerberg a ieșit perfect. Facebook a vândut tot la valoare maximă. Lumea are de azi un nou multimiliardar